După cele şase puncte din două partide dificile, antrenorul FC Municipal Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău încearcă să-şi ţină jucătorii conectaţi pentru fiecare joc până la finalul sezonului.
„Trebuie să iutăm cele două victorii, obiectivul este încă departe de a fi atins. Nu trebuie să ne mulţumim că am obţinut două victorii pe care nimeni nu le anticipa. Totul depinde de atitudine, disciplină şi multă dăruire. Jucătorii trebuie să fie conştienţi că în caz de eşec nu doar antrenorul este vinovat. Avem nevoie de continuitate, de jucători responsabili, care să dea absolut tot pentru această echipă. Dacă vor gândi astfel şi vor fi realişti, atunci nu vor fi probleme în privinţa evitării retrogradării. Un rezultat de egalitate la Cluj ar fi foarte bun, ar fi 7 puncte în trei partide dificile”, a declarat tehnicianul înaintea partidei de luni seara de la Cluj, cu Universitatea. După cele şase puncte din două partide dificile, antrenorul FC Municipal Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău încearcă să-şi ţină jucătorii conectaţi pentru fiecare joc până la finalul sezonului.
„Trebuie să iutăm cele două victorii, obiectivul este încă departe de a fi atins. Nu trebuie să ne mulţumim că am obţinut două victorii pe care nimeni nu le anticipa. Totul depinde de atitudine, disciplină şi multă dăruire. Jucătorii trebuie să fie conştienţi că în caz de eşec nu doar antrenorul este vinovat. Avem nevoie de continuitate, de jucători responsabili, care să dea absolut tot pentru această echipă. Dacă vor gândi astfel şi vor fi realişti, atunci nu vor fi probleme în privinţa evitării retrogradării. Un rezultat de egalitate la Cluj ar fi foarte bun, ar fi 7 puncte în trei partide dificile”, a declarat tehnicianul înaintea partidei de luni seara de la Cluj, cu Universitatea.