După o lună de grevă organizată de sindicate, două milioane de bugetari din Germania vor primi bani în plus la salariu, relatează Radio România Actualităţi.
Prima majorare de 3,5% va fi operată retroactiv cu data de 1 martie.
Conflictul de muncă din sectorul german al serviciilor publice s-a încheiat. Dupănegocieri-maraton între Sindicatul Verdi şi administraţiile locale, a fost anunţat noul acord tarifar, care prevede majorarea cu 6,3% a salariilor pentru douămilioane de angajaţi. Sporurile vor fi acordate în trei etape, pe parcursul a doi ani, după cum s-a stabilit în discuţiile care au durat toată noaptea de vineri spre sâmbătă. Sindicaliştii solicitaseră creşteri de 6,5% în 12 luni. Ei nu au reuşit săobţină o sumă minimă obligatorie, 200 de euro, cu care să fie majorate salariile.
Refuzul patronatelor de a acorda acest spor minim garantat a fost la un pas săducă la eşuarea negocierilor. Sindicaliştii s-au pronunţat, în cele din urmă, prin vot la limită în favoarea noului acord.
Înţelegerea a fost salutată şi de ministrul federal de Interne Hans Peter Friedrich. Acesta dorea cu orice preţ ca alegerile regionale, care vor avea loc la 13 mai, în cel mai populat land al Germaniei, Renania de Nord-Westfalia, să nu fie organizate pe fondul posibilelor greve din sectorul public.
După o lună de grevă organizată de sindicate, două milioane de bugetari din Germania vor primi bani în plus la salariu, relatează Radio România Actualităţi.
Prima majorare de 3,5% va fi operată retroactiv cu data de 1 martie.
Conflictul de muncă din sectorul german al serviciilor publice s-a încheiat. Dupănegocieri-maraton între Sindicatul Verdi şi administraţiile locale, a fost anunţat noul acord tarifar, care prevede majorarea cu 6,3% a salariilor pentru douămilioane de angajaţi. Sporurile vor fi acordate în trei etape, pe parcursul a doi