Fost lider mondial în domeniul televizoarelor cu ani în urmă, Philips Electronics a anunţat luni că va renunţa la divizia care producea televizoare.
Din 2007 divizia de televizoare a producătorului olandez de electronice a avut pierderi însumând un milard de euro. Astfel, Philips îşi asumă pierderi de încă câteva sute milioane de euro şi renunţa la secţia de televizoare a căror profituri nu reprezentau nici măcar 10% din vânzările grupului. Potrit Associated Press, citată de Radio România Actualităţi, secţia va fi transferată unei companii cu acţionari majoritar chinezi, în cadrul căreia Philips Electronics va mai deţine doar 30% dintre acţiuni.
Televizoarele firmei olandeze, care au pierdut teren în faţa concurenţei din cauza preţurilor mari, vor fi vândute de noua firmă doar în afara Statelor Unite, stat în care de distribuţie se ocupă grupul Funai. Astfel, Philips se va axa pe producţia de corpuri de iluminat şi de echipamente medicale, industrii în care ocupă primul şi respectiv al treilea loc la nivel mondial.
Fost lider mondial în domeniul televizoarelor cu ani în urmă, Philips Electronics a anunţat luni că va renunţa la divizia care producea televizoare.
Din 2007 divizia de televizoare a producătorului olandez de electronice a avut pierderi însumând un milard de euro. Astfel, Philips îşi asumă pierderi de încă câteva sute milioane de euro şi renunţa la secţia de televizoare a căror profituri nu reprezentau nici măcar 10% din vânzările grupului. Potrit Associated Press, citată de Radio România Actualităţi, secţia va fi transferată unei companii cu acţionari majoritar chinezi, în cadrul căreia Philips Electronics va mai deţine doar 30% dintre acţiuni.
Televizoarele firmei olandeze, care au pierdut teren în faţa concurenţei din cauza preţurilor mari, vor fi vândute de noua firmă doar în afara Statelor Unite, stat în care de distrib