A zecea ediție a Salonului Internațional de Cercetare, Inovare și Inventică, "ProInvent" desfășurat la Cluj-Napoca a fost adjudecată de inginerul Birtok-Băneasă. Deveanul a fost medaliat cu aur pentru invenția "Filtrul supraaspirant universal pentru motoare de mare litraj".
O competiție acerbă organizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice, la care au fost prezentate peste 500 de invenţii din nouă ţări a fost câștigată de inginerul devean Birtok-Băneasă. "Äir by Corneliu", cum este supranumit inginerul devean, a participat la eveniment cu patru invenţii. Cea mai importantă dintre ele – filtrul supraaspirant universal pentru motoare de mare litraj – a fost premiată cu aur.
„În urma jurizării, invenţia mea a obţinut medalia de aur cu menţiune specială. Filtrul supraaspirant universal are ca efecte scăderea consumului de combustibil între 15 şi 20 la sută, reducerea noxelor poluante şi un câştig de putere al motorului pe sarcinile mici, tranzitorii şi mijlocii, folosite în mediul urban”, explică inventatorul.
Filtrul lui Băneasă a fost premiat la mai multe saloane internaţionale de inventică din ţară şi străinătate şi este experimentat în prezent pe autobuze din Tulcea şi Alba-Iulia, iar cât de curând, va fi testat şi pe camioane. În trei ani de când a fost pusă la punct, invenţia a funcţionat cu rezultate bune pe 40 de maşini – de la cele mai mai ieftine până la autovehicule de peste 20.000 de euro - în condiţii de trafic urban şi de caniculă. Inginerul devean aşteaptă acum omologarea invenţiei pentru a putea începe producţia de serie.
„Filtrul va fi produs la Deva, de firma unor prieteni de familie. Liniile de producţie sunt deja puse la punct”, explică Birtok-Băneasă.Camera de Comerţ şi Industrie Cluj şi Expo Transilvania Cluj, sub egida Ministerului Educaţiei şi Autorităţii Naţionale pe