Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a lansat luna trecuta o licitatie pentru cumpararea unei asigurari de viata de grup cu componenta de economisire pentru pensionare, contract estimat la peste 8 milioane de euro. Contractul pe o durata de 5 ani se adreseaza tuturor celor 178 de angajati ai comisiei dar pentru noua posturi sunt prevazute sume asigurate mai mari, de cate 860.000 lei. Contactati de HotNews.ro, oficialii CSA au spus ca sumele in cauza reprezinta despagubirea numai in caz de deces si nu prima de asigurare si ca polita este valabila numai pe perioada pastrarii calitatii de angajat in cadrul institutiei. In legatura cu cele noua posturi care au aceste beneficii mai mari, desi Consiliul CSA are doar sapte membri, acestia au spus ca datele sunt confidentiale.
Beneficiile oferite celor 178 de angajati ai CSA in urma acestei achizitii vizeaza doua componente - un plan de economisire si o asigurare in caz de deces.
"Prin aceasta achizitie se urmareste diversificarea pachetului de beneficii pentru salariatii CSA prin oferirea unui plan de economisire pentru suplimentarea veniturilor de pensionare si a unei asigurari care sa ofere protectie in cazul decesului din orice cauza a salariatului", se precizeaza in Caietul de Sarcini al licitatiei (vezi documentul atasat).
Datele din document arata ca din cei 178 de angajati ai CSA, 9 angajati beneficiaza de sume asigurate mai mari - de cate 860.000 de lei de persoana, in conditiile in care si nivelul contributiei variaza in functie de grila de salarizare. Pentru restul de 169 de angajati, suma asigurata de persoana este de 107.500 lei.
HotNews.ro a incercat sa afle care sunt cele 9 posturi care ar primi beneficii mai mari, in conditiile in care conducerea institutiei, Consiliul CSA este format din 7 membri.
"Dupa cum bine ati sesizat si dumneavoastra, suma de 86