Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul, umăr la umăr cu Ponta şi cu Antonescu

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

De când s-a instalat la Palatul Victoria, noul premier are o cotă de încredere comparabilă cu a liderilor Opoziţiei, potrivit barometrului „Adevărul“, realizat de IMAS.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu pare să fi echilibrat lupta politică, fiind primul personaj din tabăra PDL aflat în topul încrederii după mai 2010, când guvernanţii au tăiat salariile şi au crescut TVA.

Fără un astfel de „balast" în spate, Ungureanu se bucură încă de un cec în alb. Astfel, potrivit sondajului IMAS pe luna martie, liderul PSD, Victor Ponta, este cotat cu 25,9% în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu are 25%, iar liderul liberal, Crin Antonescu - 24,6%.

Şi în luna februarie, cei trei politiceni aveau cote apropiate. Astfel, liderul PSD, Victor Ponta, era cotat cu 23,7%, şeful PNL, Crin Antonescu, cu 23,3%, iar Mihai Răzvan Ungureanu cu 22,3%.

În acest fel, PDL are, teoretic, un atu în bătălia de imagine pentru alegerile parlamentare din acest an, în condiţiile în care fostul premier Emil Boc are doar 7,7%, şi nu poate fi o locomotivă pentru partid.

Nici preşedintele Traian Băsescu, care se bucură de încrederea a doar 10,6% dintre români nu mai poate juca acest rolDeocamdată însă, relaţia dintre Ungureanu şi PDL s-a dovedit a fi dificilă. La o zi după ce premierul vorbea la postul public de televiziune despre reducerea CAS, preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat în Parlament pentru a cere creşterea salariilor bugetarilor.

Mai mult, după câteva zile, Traian Băsescu a afirmat explicit că nu este de acord cu reducerea CAS, pentru că ar avantaja sectorul privat, în timp ce „reîntregirea" salariilor s-ar adresa sectorului de stat, afectat de reduceri.

În plus, Mihai Răzvan Ungureanu a stârnit nemulţumirea liderilor Coaliţiei după ce a amânat aprobarea unei hotărâri de Guvern prin care erau alocate fonduri pentru primăriil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 19 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 40 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 33 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 43 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 52 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°