Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul nu exclude insolvenţa. Cum te aperi?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 aprilie 2012 ·

Analizaţi atent care sunt priorităţile financiare ale societăţii şi încheiaţi contracte care să vă avantajeze, pentru a menţine spectrul falimentului la distanţă. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN

Este adevărat, plata datoriilor vă salvează de la insolvenţă, însă trebuie să analizaţi situaţia şi să vă asiguraţi că aveţi lichidităţile necesare continuării activităţii fără să intraţi în blocaj, îi sfătuiesc pe patroni reprezentanţii companiei R&M Audit Contabilitate.

Potrivit Mirelei Şerban, managing partner al companiei, "neefectuarea sau realizarea de fectuoasă a analizei fluxurilor financiare şi de cashflow a făcut ca pe lista firmelor intrate în insolvenţă în ultimii ani să se afle inclusiv unele companii profitabile, care ar fi putut să evite această situaţie".

Prioritatea zero: continuarea activităţii

Lipsa lichidităţilor a fost problema centrală a crizei financiare începute în 2008. Specialiştii din piaţă spun că, deşi partea cea mai dificilă a crizei pare că a trecut, banii sunt încă greu de găsit, în condiţiile în care creditarea băncilor este limitată.

În aceste condiţii, evitaţi tentaţia ca, atunci când dispuneţi de bani, să achitaţi rapid din datorii, fără să luaţi în calcul lichidităţile necesare pentru continuarea activităţii şi generarea unor noi venituri, spune Mirela Şerban.

Atenţie la contractele defavorabile

Un alt aspect care le poate crea probleme firmelor este managementul defectuos al contractelor, gândite uneori doar din punctul de vedere al profitului, nu şi al lichidităţilor.

De exemplu, din cauza neîncasării unor avansuri pentru lucrările mai mari, personalizate, compania riscă să rămână cu factura neachitată, fapt care poate fi fatal. Totodată, nu uitaţi să fiţi cu ochii pe legislaţia fiscală, pentru a fi la curent cu toate modificările.

2.608 firme din România

au intrat în insolvenţă în primele două l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 3 ore
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Explozie urmată de un incendiu la un laborator de testare al armamentului și muniției din bucurești! O femeie a murit carbonizată

Ziua Constanta acum 36 minute
Pompierii au fost solicitați să intervină astăzi, 29 apirlie 2025 la o explozie care a avut loc la un laborator de testare al armamentului și muniției de pe centura Capitalei. Potrivit unor surse neoficiale, defleagrația a fost urmată de un incendiu

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Doi bărbați mascați au furat bijuterii de 150.000 de lei dintr-o biserică

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Doi bărbați de 26 și 37 de ani sunt cercetați după ce ar fi intrat cu fețele acoperite într-o biserică din localitatea Izbuc, județul Bihor, de unde ar fi furat bijuterii în valoare de aproximativ 150.000 de lei. Polițiștii Serviciului

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum 6 ore
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Anunț important al CNAIR! Atenție, șoferi! Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR

Ziua Constanta acum 2 ore
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere din administrare că marți, 29.04.2025, în intervalul orar 23:30 - 24:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/î

Cetatea Poienari a fost închisă din cauza urşilor la doar două săptămâni de la redeschidere. Un urs a rupt gardul electric de protecţie şi a ajuns în zona de acces a turiştilor

G4Media acum o ora
Cetatea Poienari, cel mai important obiectiv turistic al judeţului Argeş, a fost închisă temporar, începând de marţi, din cauza urşilor, la două săptămâni de la momentul redeschiderii ei, după cel puţin doi ani de reabilitări majore. Autorităţile ju

Ilie Bolojan, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul ENERGIEI

Gandul acum 2 ore
”România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei”, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern

Finanțele se pregătesc să lanseze a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%

HotNews acum 4 ore
Cea de a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro. Așadar, cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția d

FOTO Depuneri de coroane și defilare, la Botoșani, de Ziua Veteranilor de Război

Botosani News acum 58 minute
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, astăzi, la Botoșani printr-o ceremonie militară și religioasă. Manifestarea a avut loc la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Botoșani, în prezența autorităților locale, ai

Vremea

București
acum

18°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

20°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

14°
mar.

3°/15°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

6°/21°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

21°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°