Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Am refuzat azi parlamentari care voiau să vină la USL, se pot salva la moţiunea de cenzură

Publicat in Romania Libera, luni 2 aprilie 2012 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa USL, că în cursul zilei a refuzat câţiva parlamentari care doreau să vină în opoziţie, dar a menţionat că le-a transmis acestora că se pot salva faţă de alegători cu ocazia votului la moţiunea de cenzură, potrivit Mediafax.

"Pot să vă precizez că am refuzat şi astăzi (luni - n.r.) câţiva parlamentari care vroiau să vină la USL şi le-am spus că există un moment când se pot salva faţă de alegători, în momentul moţiunii de cenzură", a spus preşedintele PSD.

Liderul PSD a susţinut că cei care au venit la el i-au explicat că nu sunt interesaţi atât de mult de locul de deputat sau senator, ci "nu mai suportă puterea actuală".

"În ziua moţiunii de cenzură, să meargă spre urne, pentru că Ungureanu, ca şi Boc (..) probabil le va spune să stea în bănci. Şi atunci, cel care va reuşi acest efort extraordinar de a se ridica din bancă să păşească către urnele de vot se va salva", a explicat Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a întărit faptul că au existat oameni care au vrut să vină la USL şi au fost refuzaţi.

Antonescu a mai spus că "din ce în ce mai mulţi oameni din PDL fac declaraţii sau gesturi prin care este evident că îşi caută salvarea".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa USL, că în cursul zilei a refuzat câţiva parlamentari care doreau să vină în opoziţie, dar a menţionat că le-a transmis acestora că se pot salva faţă de alegători cu ocazia votului la moţiunea de cenzură, potrivit Mediafax.

"Pot să vă precizez că am refuzat şi astăzi (luni - n.r.) câţiva parlamentari care vroiau să vină la USL şi le-am spus că există un moment când se pot salva faţă de alegători, în momentul moţiunii de cenzură", a spus preşedintele PSD.

Liderul PSD a susţinut că cei care au venit la el i-au explicat că nu sunt in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°