Uităm că dictatori celebri, de la Hitler şi până la Chavez, au avut începuturi asemănătoare.
Celor care-şi închipuie că Dan Diaconescu şi adunătura sa politico-televizionistică nu reprezintă decât un vis urât sau o glumă proastă le-aş sugera să se gândească de două ori. Avântul pe care „viitorul preşedinte al României" şi „partidul poporului" l-au luat în sondajele de opinie - aproape un sfert din intenţiile de vot ale electoratului - este departe de a fi atins maximul. Iar ultima decizie a CNA, de a sancţiona OTV cu înjumătăţirea licenţei de emisie, nu face decât să toarne gaz peste foc. Iată motivele.
În primul rând că, în loc să se cuminţească în cele şase luni cât mai are până la închiderea definitivă a postului, prezidenţiabilul de mahala va continua să-şi facă propagandă cu şi mai multă înverşunare. În fond, nu mai are nimic de pierdut. Aşa că va ţipa, cât îl ţin bojocii, că este o victimă a regimului, că i s-a pus pumnul în gură pentru că se luptă cu „ciocoii" şi că, pentru a scăpa de toate relele, nu trebuie decât să-i votăm pe el şi-ai lui. După care va ploua, evident, cu lapte şi miere!
Această schemă a martirajului are mare priză la public. Au folosit-o, pe rând, Vadim - martirul patriot, Becali - martirul penal, dar şi Băsescu - martirul mogulilor. Nici metoda celor mai gogonate promisiuni (câte 20.000 de euro pe cap de votant) nu-i mai puţin eficace într-o ţară în care voturile se cumpără cu o găleată, un fular sau un kil de mălai. Avantajul candidatului otevist este că el nu trebuie să plătească timp de antenă ca să-şi popularizeze, seară de seară, minciunile fără egal.
Grav mi se pare însă nu că milioane de dezaxaţi, descreieraţi, decerebraţi sau, pur şi simplu, dezabuzaţi şi-au pus speranţele că salvarea vine de pe micul ecran. E dreptul lor să creadă că pe „Mesia" îl cheamă DD, iar „apostolii" săi sunt alde Condurăţeanu,