Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce sfaturi au oamenii de HR pentru motivarea angajaţilor din generaţia Y: Nu printaţi materiale care pot fi trimise pe e-mail şi folosiţi laudele individuale!

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 aprilie 2012 · ·

Motivarea angajaţilor din generaţia Y (născuţi după 1980) este diferită de cea a predecesorilor lor, ei vor să li se aprecieze contribuţia individuală şi să aibă parte de o recunoaştere imediată a rezultatelor aduse, iar rolul oamenilor de HR este acela de a căuta noi metode de retenţie a acestor angajaţi în companie.

"Când vorbim de motivarea tinerilor, trebuie să ne uităm la contribuţia individuală. Angajaţii din generaţia Y vor să li se aprecieze contribuţie personală, vor oportunităţi de dezvoltare, iar managerii trebuie să găsească modalităţi prin care să li le ofere. Ei vor să se dezvolte şi au nevoie de recunoaştere imediată. La cei tineri, şi feedbackul pozitiv şi cel constructiv trebuie să fie rapid, altfel sunt demotivaţi şi părăsesc «corabia»", a spus Oana Datki, country manager al Consulteam, reprezentantul pe piaţa locală al Mercer şi Tack International.

Ea a fost unul dintre invitaţii ZF la workshop-ul "Managementul generaţiei Y, cea mai dificilă misiune a HR-ului în următorii ani?", organizat în cadrul celei de-a şaptea ediţii a HR Conference "Profilul HR-ului în 2012: eficient şi prudent sau curajos şi vizionar", eveniment realizat în parte­neriat cu Orange, Totalsoft, SAP, BestJobs, eJobs şi PwC.

"Generaţia Y este foarte pragmatică, vrea imediat rezultate. Mă frapează dorinţa lor de a munci, dar şi de a se distra, nu neapărat de a visa la o carieră unde să stea până târziu seara. Nu au obişnuinţa gândirii, ci a memorării. La examene, de regulă, este celebra competiţie românească să iau şi eu 10, nu doar vecinul. Subiectele fiind date de genul citit, memorat, întrebat, nu apare nimic din prisma gândirii", a spus Cosmin Joldeş, strategic development manager în cadrul firmei de training Achieve Global. Acestea sunt câteva concluzii ale unui studiu realizat de Joldeş pe un eşantion de aproape 60 de studenţi de la ASE, Politehnică, dar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°