Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul tragediei aviatice din Siberia a ajuns la 32 de morţi. 11 persoane, în stare gravă

Publicat in Antena 3, luni 2 aprilie 2012 ·

Bilanţul prăbuşirii unui avion de tip ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia (Rusia), a ajuns la 32 de morţi şi 11 răniţi, în condiţiile în care 43 de persoane se aflau la bord, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de AFP.

Un bilanţ precedent menţiona 29 de morţi şi 14 răniţi.

Avionul ATR-72, care aparţinea companiei locale Utair, a decolat de la Tiumen în direcţia Surgut, două oraşe din Siberia, şi "s-a prăbuşit la 45 de kilometri de oraşul Tiumen", precizează într-un comunicat filiala locală a ministerului.

"La bord se aflau 39 de pasageri şi patru membri ai echipajului".

Ministerul anunţase anterior că 12 răniţi au fost găsiţi şi transferaţi cu elicopterul la spitalul din Tiumen.

Potrivit agenţiilor de presă ruse, aparatul a dispărut de pe ecranele radarelor la scurt timp după decolare. Echipele de intervenţie trimise la locul catastrofei au descoperit carlinga dislocată şi fragmente din avion cuprinse de flăcări.

Conform site-ului de informaţii News.ru, aeroportul din Surgut a publicat lista pasagerilor, precizând că aparatul s-a prăbuşit în timp ce "efectua o aterizare de urgenţă".

Accidentul s-a produs la ora locală 7.44 (4.44, ora României), potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Serviciile de intervenţie au mobilizat "232 de persoane şi 125 de vehicule" la locul prăbuşirii, potrivit comunicatului ministerului.

Potrivit unor surse citate de News.ru, aparatul s-a prăbuşit în apropierea unui drum, ceea ce ar putea confirma ipoteza unei tentative de aterizare de urgenţă.

Bilanţul prăbuşirii unui avion de tip ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia (Rusia), a ajuns la 32 de morţi şi 11 răniţi, în condiţiile în care 43 de persoane se aflau la bord, potrivit Ministerului rus pentru Situa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°