Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Dăianu: Nu ar fi înțelept ca Tratatul Fiscal să se aplice în România de la 1 ianuarie 2013

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 aprilie 2012 ·

Nu ar fi înţelept ca România să intre sub incidenţa Pactului Euro Plus de la 1 ianuarie 2013, iar ţara trebuie să aibă rigoare, să încerce să se disciplineze bugetar şi să se menţină spaţiul de manevră, a declarat economistul Daniel Dăianu, care a participat la elaborarea Studiilor de Strategie şi Politici - SPOS 2011.

"Pentru o ţară ca România este periculos să gândească un nivel al datoriei publice în PIB de 60%. Este o ţintă pentru cei care sunt foarte sus şi care trebuie să coboare. Pentru noi este o prostie să ne propunem să ajungem la 60%. Aici suntem pe aceeaşi undă de gândire cu colegii de la Banca Naţională a României şi alţi economişti care spun că pentru noi dacă trecem de 40% intrăm într-un teritoriu foarte periculos unde putem să fim daţi peste cap de evoluţia acestor variabile, şi anume cursul de schimb, nivelul dobânzilor, deci o externalitate negativă. Toate acestea trebuie să se aibă în vedere", a afirmat Daniel Dăianu.

Potrivit acestuia, aşa cum este construit în prezent Europactul este ca o cămaşă de forţă. "Prevederile sunt foarte contrângătoare. Lecţia crizei este că ai nevoie de spaţiu de politică. Pentru cei din zona euro care nu au acest spaţiu este o nenorocire că nu pot să folosească deprecierea. Nu pot face nimic", a mai spus acesta.

Ce prevede Pactul bugetar

Pactul de Guvernanţă Fiscală, semnat de 25 de state membre ale UE, inclusiv de România, stabileşte o limită de 0,5% din PIB a deficitului bugetar structural şi un nivel al datoriei publice sub 60% din PIB, pentru a fi evitate riscurile privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice. Deficitul bugetar maxim ciclic, inclusiv cel structural, prevăzut de Pact, se va încadra în limita maximă de 3% din PIB.

Potrivit documentului, dacă se înregistrează abateri faţă de aceste nivele, se va declanşa automat un mecanism de cor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°