Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul spaniol: reducerea bugetară este o decizie necesară, chiar dacă nu este pe placul nimănui

Publicat in Capital, luni 2 aprilie 2012 ·

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că reducerea de 27,3 miliarde de euro a proiectului de buget pentru 2012, recent prezentat, este absolut necesară, şi este vorba de decizii care trebuie luate, chiar dacă nu sunt pe placul nimănui.

"Trebuie să transmitem un semnal care este foarte necesar pentru partenerii noştri şi pentru cei care ne dau bani cu împrumut; cu bugetul prezentat, tot trebuie să cerem anul acesta aproape 60 miliarde de euro cu împrumut, pentru că trebuie să respectăm un deficit de 5,3%", a arătat premierul spaniol.

Acesta a adăugat că Guvernul este pe deplin conştient că este un proiect de buget dur, dureros, care însă asta trebuie făcut pentru a corecta greşeli şi angajamentele nerespectate din trecut şi pentru evitarea unei situaţii similare în viitor.

De asemenea, el a făcut referire mai precis la anterioara guvernare socialistă, şi a arătat că dacă acest din urmă executiv şi-ar fi respectat angajamentele pentru reducerea deficitului la 6% din PIB în 2011, atunci reducerea bugetară ar fi fost cu 18 miliarde mai mică anul acesta şi cu alte 10 miliarde mai mică în 2013 (an pentru care guvernul actual s-a angajat să atingă ţinta de 3% din PIB).

La finalul săptămânii trecute, reprezentanţii guvernului de la Madrid au prezentat în linii generale proiectul de buget pentru anul acesta, potrivit căruia statul va avea la dispoziţie un buget redus cu 27,3 miliarde de euro (sumă din care 17 miliarde de economii revin tăierilor din bugetele ministerelor spaniole). Reducerea constituie cea mai semnificativă tăiere bugetară înregistrată până acum în Spania. Pe lângă reducerea cheltuielilor - cu o medie de aproape 17% în cazul ministerelor spaniole şi scăderea cu 20% a investiţiilor publice, plus reducerea cu peste 40% a contribuţiilor de capital din partea statului - guvernul prevede şi sporirea încasărilo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 28 minute
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Olaf Scholz respinge cerea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum o ora
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°