Conducerea PNL Prahova a confirmat, luni, schimbările petrecute în organizaţia locală Ploieşti, unde Cătălina Bozianu, viceprimarul municipiului, a fost înlocuită cu avocatul George Bozeu, fiind acuzată de colaborare cu rivalii
Pe modelul aplicat, în decembrie, la organizaţia judeţeană Prahova, conducerea filialei Ploieşti a fost înlăturată, la finalul săptămânii trecute, principalul reproş adus fiind relaţia prea bună cu PDL-ul. Astfel, începând din data de 30 martie, Cătălina Bozianu, viceprimarul Ploieştiului, nu mai ocupă funcţia de preşedinte PNL Ploieşti. Revocarea din funcţie a fost făcută în cadrul unei Delegaţii Permanente organizate la Sinaia, la care 120 de membri au votat favorabil şi 10 împotrivă.
Locul Cătălinei Bozianu a fost luat de avocatul George Botez, cel care, încă de la începutul anului, fusese desemnat de către conducerea judeţeană să se ocupe de coordonarea activităţii de la municipiu.
„Cătălina Bozianu este, în continuare, membru al Partidului Naţional Liberal. Ea va fi arma noastră secretă în a culege informaţii din PDL“, a afirmat preşedintele interimar al PNL Prahova, Mircea Roşca. „Este vorba de o schimbare de concepţie privind politica liberalilor la nivelul municipiului. Începând din luna ianuarie, am făcut tot ce am putut pentru a debranşa PNL de la alianţa nestatutară care era, de facto, la Ploieşti. Putem spune, acum, că Andrei Volosevici (n.r. preşedintele PDL Ploieşti) nu mai conduce organizaţia noastră municipală, chestiune care era greu de conceput la sfârşitul anului trecut, când şi-a permis să tragă la răspundere nişte consilieri locali de-ai noştri care înţeleseseră încă de atunci că această alianţă este nocivă“, a declarat George Botez, noul preşedinte interimar al PNL Ploieşti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!