Senatorul PDL Marius Necula a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referitor la faptul că Mihail Boldea a spus că l-a rugat pe senator să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului, că aceste afirmaţii "reprezintă o minciună sfruntată, o invenţie sută la sută".
Necula a susţinut că recentele declaraţii ale deputatului Mihai Boldea reprezintă "o răzbunarea a unui omuleţ care nici măcar acum nu înţelege că minciuna şi răutatea l-au adus aici".
"Este doar o răzbunare a unui omuleţ care nici măcar acum nu înţelege că minciuna şi răutatea l-au adus aici", a spus el, întrebat despre afirmaţiile făcute de Boldea, în faţa instanţei supreme, că l-a rugat pe senatorul Marius Necula să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului privind înstrăinarea unuia dintre imobilele pentru care Boldea e cercetat în dosarul DIICOT.
"Aceste afirmaţii reprezintă o minciună sfruntată, o invenţie sută la sută. Nu am avut nicio discuţie legată de activitatea profesională, cu atât mai puţin la activitatea infracţională a lui Mihail Boldea", a spus democrat-liberalul.
Acesta a adăugat că este de notorietate publică adversitatea dintre el şi Mihail Boldea, cu care a candidat, din partea PDL, în acelaşi colegiu, numărul 9. "Nici campania electorală nu am făcut-o împreună", a spus el.
"Faptul că noi am fost adversari o arată şi declaraţiile mele politice în care spuneam că nu are calitatea morală să critice partidul şi activitatea celor care conduc partidul atât timp cât el nu are rezolvată problema dosarelor penale", a menţionat parlamentarul. El a precizat că pentru aceste declaraţii Boldea i-a făcut sesizare penală, la DNA, reproşând faptul că Necula are cunoştinţă de dosarele penale ale lui Boldea. "M-am dus la DNA şi am dat cu subsemnatul", a explicat Marius Necula.
Acesta a ma