Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul de Argeș a discutat cu primul ministru despre situația de la Arpechim

Publicat in Arges Online, luni 2 aprilie 2012 ·

La întâlnirea primului ministru Mihai Răzvan Ungureanu cu prefecții, ce s-a desfășurat la Odorheiul Secuiesc, prefectul de Argeș Gheorghe Davidescu a discutat cu șeful guvernului și pe tema situației actuale a Platformei Arpechim-Oltchim. Această problemă are o deosebită importanță în plan socio-economic pentru județul Argeș, clarificarea situației actuale dorindu-se a fi limpezită cât mai curând posibil. Pe agenda întâlnirii primului ministru cu prefecții s-a aflat și subiectul organizării viitoarelor alegeri electorale, Davidescu spunând că: “ Mihai Răzvan Ungureanu e foarte decis să își facă treaba la parametri maximi și le-a cerut prefecților să își facă datoria în mod apolitic.”

În județul Argeș vor fi 102 circumscripții electorale, neintervenind modificări cu privire la acest aspect, față de alegerile organizate în anii anteriori. Dat fiind faptul că datele recensământului nu au fost finalizate, la alegerile din iunie se va ține cont de populația înregistrată la 1 iulie 2011.

Un alt subiect important supus dezbaterilor la Odorheiul Secuiesc a fost cel legat de combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei. „ S-a accentuat atât de către primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu cât și de către Gabriel Berca subiectul legat de combaterea evaziunii fiscale și contrabandei cu tutun și alcool, cât și problema drogurilor și a etnobotanicelor”, a mai spus prefectul județului Argeș, Gheorghe Davidescu.

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 53 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 41 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 50 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 27 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 38 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum o ora
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 3 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°