Asociaţiile pentru apărarea libertăţilor publice în Marea Britanie denunță planurile guvernului de la Londra, dezvăluite de un cotidian central,de a-şi extinde puterile de supraveghere a schimburilor de e-mailuri şi a site-urilor accesate. Sursa: Reuters
Măsurile pe care autoritățile vor să le introducă reprezintă ”un pas fără precedent, prin care Marea Britanie va adopta acelaşi tip de supraveghere care există în China şi Iran”, a afirmat Nick Pickles, director al asociaţiei Big Brother Watch Campaign.
Potrivit acestor proiecte de reglementări, care ar urma să fie făcute publice luna viitoare, companiile de internet ar urma să instaleze echipamente care să permită serviciilor de informaţii electronice accesul în timp real la date privitoare la fiecare mesaj sau e-mail trimis, site-urile accesate sau apelurile telefonice efectuate, a dezvăluit ”Sunday Times”.
Potrivit BBC, legea ar urma să fie anunţată de Regina Elisabeta a II-a, în cadrul unui discurs, luna viitoare.
Mai urmăriți decât chinezii
Ministerul de Interne a declarat că guvernul se pregăteşte să legifereze aceste noi reglementări ”imediat ce vor avea timp parlamentarii”.
În Marea Britanie au mai existat inițiative de acest gen. Fostul guvern laburist a încercat să ia astfel de măsuri în 2006, însă a abandonat planul din cauza unei opoziţii puternice.
Un raport publicat în 2009 arăta că Marea Britanie are mai multe camere de supraveghere decât China. Astfel, britanicii sunt supravegheați de 4,2 milioane de camere, în timp ce regimul comunist de la Beijing avea instalate doar 2,75 milioane.