Îmi place fotografia. Mă uit cu drag la câte o fotografie care-mi place, indiferent de tema abordată. Poate, odată, am să devin și eu pasionată de fotografie, în sensul în care – am să realizez și eu destule poze, de calitate, materie primă pentru câteva albume. Între timp, vă propun un exercițiu de imaginație .
Să presupunem că un fotograf X își pregătește demersul fotografic, pozând exclusiv oameni pe stradă – diferiți ca vârstă, sex, fizionomie, stări, etc. El realizează deci portrete ale oamenilor, care să exprime viața lor de zi cu zi. Ingeniosul X își construiește foarte bine materialele. Își alege un oraș anume și se ocupă cu fotografierea subiecților în diferite anotimpuri sau perioade ale anului. Evident, numărul persoanelor care fac parte din procesul fotografic este direct proporțional cu numărul albumelor pe care X-ulescu le pregătește.
Tot ca supoziție: fotografiile lui X sunt apreciate, fiind considerate chiar foarte reușite. Autorului i se aduc laude, lumea se-nchină, dintr-odată X devine ”popularul fotograf”. Popular pentru majoritatea, am putea spune. Dar din cine este formată această ”majoritate”(vă întreb)…
Am stabilit mai sus, prezența oamenilor constituie condiția sine qua non a demersului fotografic. Voind să realizeze cât mai multe portrete care să reliefeze trăsături și stări diferite, X fotografiază tot ce prinde, doar are nevoie de cât mai mulți subiecți, aleși la întâmplare.
Cazuri: I) Subiecții sunt entuziasmați că apar în fotografiile popularului X, devenit popular tocmai datorită lor și entuziasmului cu care îi sunt privite pozele. El reușește să imortalizeze stările și trăsăturile despre care spuneam mai sus. Și lumea îi apreciază munca. (Aici aș mai avea o remarcă – vorbim despre acei subiecți ai căror imagine este reflectată pozitiv în albumele fotografului cu pricina – pe scurt – cei care dau bine)
Caz
