Acordurile petroliere încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Chevron România Holding B.V. cuprinde anumite condiţii privind reducerea impactului asupra mediului, remedierea daunelor, precum şi obligaţii pentru refacerea mediului după finalizarea exploatării, a anunţat Ministerul Mediului. "Încheierea acordurilor petroliere între ANRM şi Chevron România, precum şi aprobarea acestora de către Guvern, nu reprezintă "un cec în alb" şi nu dau "undă verde" explorării şi exploatării resurselor, fără obţinerea, în prealabil, a avizelor care să certifice respectarea condiţiilor de mediu", a comunicat vineri instituţia.
Potrivit acesteia, acordurile presupun o fază iniţială de explorare, care cuprinde o etapă obligatorie în care trebuie efectuate prospecţiuni seismice şi analize geochimice. În funcţie de rezultatul prospecţiunilor, se poate face explorarea pentru a vedea dacă există resurse exploatabile economic.
Pentru realizarea explorării, este necesar acordul din partea autorităţilor de mediu. După etapa de explorare, în cazul în care vor fi identificate resurse exploatabile economic, se va trece la fazele de dezvoltare şi exploatare. Pentru a putea trece la faza de exploatare, este necesar acord de mediu care este emis după derularea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
"În concluzie, după aprobarea acestor acorduri petroliere, Chevron România Holding BV trebuie să realizeze mai întâi prospecţiunile seismice, apoi explorarea pentru a vedea dacă există resurse exploatabile economic şi în final, poate trece la etapa de exploatare", a menţionat Ministerul Mediului, precizând că, până în prezent, "nici Ministerul Mediului şi Pădurilor şi nici altă instituţie de mediu din subordine nu au primit solicitare pentru emiterea acordului de mediu necesar explorării şi exploatării gazelor de şist".
Ministerul Medi