Şeful statului ungar, Pal Schmitt, implicat într-un caz de plagiat legat de teza lui de doctorat, şi-a prezentat, azi, demisia, după ce iniţial a indicat că nu va părăsi funcţia, informează agenţiile internaţionale de presă. Sursa: Reuters
Şefului statului ungar i s-a retras, în 29 martie, titlul de doctor de către Universitatea Semmelweis, care a calificat drept "plagiat" teza lui asupra istoriei Jocurilor Olimpice, susţinută cu douăzeci de ani în urmă.
Partidele de opoziţie au cerut toate demisia preşedintelui, care s-a întors, joi, la Budapesta, dintr-o vizită în Coreea de Sud, dar a evitat presa care îl aştepta la aeroport.
Săptămânalul ungar HVG a publicat, la începutul lunii ianuarie, extrase din teza lui Pal Schmitt, care par o traducere din limba franceză a unei lucrări aparţinând unui expert bulgar, Nikolai Gheorgiev.
"Reproducerea lucrării bulgarului Gheorgiev, pe 180 de pagini din cele 215 ale tezei lui Pal Schmitt, permite să se presupună că este vorba despre un plagiat", a scris publicaţia amintită.
Pal Schmitt a fost ales în funcţie, de către legislativ, în 2010, pentru un mandat de cinci ani. El a declarat azi că "o problemă personală divide naţiunea, în loc să o unească". "Este datoria mea să pun punct mandatului şi să demisionez din funcţia de preşedinte", a precizat el, în faţa Parlamentului de la Budapesta.
Schmitt a mai declarat în faţa deputaţilor că munca sa a fost "cinstită" şi a apreciat că universitatea nu avea "dreptul" să-l priveze de titlul de doctor. El şi-a anunţat intenţia de a pregăti o nouă teză de doctorat, având ca subiect sportul şi protecţia mediului.
Fost medaliat olimpic
Fost sportiv de performanţă, Schmitt (69 de ani) a câştigat medalii de aur la scrimă la Jocurile Olimpice din 1968 şi 1972.
Preşedintele Schmitt a fost ambasador al Ungariei în Spania,