Cei şapte afacerişti constănţeni cu belele în Craiova, închişi în celulele poliţiei doljene pentru o lună de zile la cererea procurorilor craioveni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în aşa-numitul dosar „lotul Craiova", nu şi-au început „cariera" în justiţie cu procesul din ţară.
Conform informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, se pare că ani de zile aceştia s-ar fi „format" în instanţele constănţene. Alina Antoanela Căulea, de pildă, apare în numeroase litigii civile, însă, foarte interesant, a avut şi calitatea de martor într-un proces penal, fiind vorba despre o ucidere din culpă, la care a asistat alături de Roland Marius Cadariu, la rândul său pion în ancheta DIICOT Craiova privind spălarea banilor. Totodată, Marian Simuloiu, alt constănţean arestat la Craiova, apare în mai multe procese cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Revenind însă la procesele Alinei Antoanela Căulea, este de menţionat că aceasta a fost dată în judecată de mai multe ori, din câte se pare, pentru datorii neachitate. Astfel, în mai 2010, Ştefan Avram cerea executarea silită a femeii, solicitarea sa fiind admisă de magistraţii Judecătoriei Cosntanţa. Femeia a cerut de mai multe ori suspendarea executării silite, însă cererile i-au fost respinse de fiecare dată. Se pare că suspecta închisă la Craiova ar fi avut cele mai multe probleme pentru datorii neachitate cu Asociaţia de Proprietari 176 A, reprezentată de Constantin Toma. În numeroase procese datând din 2010, asociaţia de proprietari a obţinut încuviinţare pentru executarea silită a Alinei Căulea. La începutul anului 2011, asociaţia a reuşit să-i pună poprire pe firmă, în dosarul înregistrat pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa sub numărul 1676/212/2011, şi în care părţi erau Asociaţia de Proprietari 1176 A,