Cu greu a negociat Germania un compromis în ceea ce priveşte raportarea depozitelor din bănci elveţiene către fiscul german. Vă daţi seama că Elveţia nu e prea fericită să-şi divulge secretul bancar. Şi când era cât pe’aci să se semneze un document oficial, socialdemocraţii şi ecologiştii de la Berlin au găsit de cuviinţă să aibă nişte pretenţii exagerate.

În replică, autorităţile elveţiene au emis mandate de arestare pe numele mai multor inspectori fiscali germani. Dar care e problema, de fapt? Chiar dacă printre cei care beneficiază de secretul bancar elveţian se numără sau s-au numărat şi multe personaje dubioase, asta e legea în ţara cantoanelor. Mai mult, acest secret este parte din marca Elveţia care nu se lasă înscrisă în canoanele de la Bruxelles.

Pornind de la estimarea că cetăţeni germani ascund de fisc între 130 şi 180 de miliarde Euro, trei inspectori fiscali au pornit în 2010 către Elveţia pentru a cumpăra un CD cu datele a mii de presupuşi evazionişti. Contra sumei de 2,5 milioane Euro date unui hoţ, Berlinul avea să folosească acel CD pentru a atrage sume la buget şi a ancheta câteva sute de germani care nu se predaseră deja voluntar în schimbul unei amnistii.

Gestul nu este deloc nediscutabil şi cine încă mai crede că statul german a făcut ce a trebuit pentru a aduce înapoi „bogăţia Germaniei” are nevoie de meditaţii îndelungate în chestiuni de stat de drept. În plus, Europa trebuie să realizeze că Elveţia nu e o colonie în care trimitem cavaleria după bunul plac, ci un stat suveran cu care trebuie negociat. Berna era de acord să impoziteze discret averea germanilor şi să vireze Berlinului circa 10 milirde Euro. În schimb, cei care îi urăsc în mod tradiţional pe bogaţi – socialdemocraţii şi ecologiştii – cred că e prea puţin. Nu-i nimic, aşa o să înveţe că puţin e mai bine decât nimic.

Deci totuşi e posibilă independenţa