Plenul Senatului a validat structura de conducere a Agenţiei Naţionale de Integritate şi noua componenţă a Consiliului Suprem al Magistraturii. Astfel, Horia Georgescu, propus de membrii Comisiei Juridice, a fost numit preşedinte al ANI, depunând jurământul în faţa Senatului. Deşi se află în greva parlamentară, membrii Opoziţiei s-au prezentat la lucrările Senatului, pentru a vota noua conducere a ANI şi CSM.
Georgescu a fost votat cu 72 de voturi "pentru", 24 "împotrivă" şi 9 abţineri.
De asemenea, în funcţia de vicepreşedinte al ANI a fost validat Bogdan Stan, cu 75 de voturi "pentru", 19 "împotrivă" şi 12 abţineri.
Referitor la noua conducere a Agenţiei, senatorul Cristian Ţopescu a ţinut să precizeze că ANI nu ar mai trebui să atace oameni valoroşi. "Vechea conducere a avut un obiectiv: atacarea oamenilor de valoare din Parlamentul României. Rog noua conducere să nu mai atace oamenii de valoare din Parlament şi din România", a spus Ţopescu în plen.
În cadrul şedinţei Senatului a mai fost validată luni şi completarea componenţei CSM cu Bogdan Gabor, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, acesta primind 103 de voturi "pentru", 2 abţineri şi un singur vot împotrivă.

Ref