Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Opoziţia şi puterea să înceteze să mă mai numere la Senat de o parte sau alta

Publicat in Romania Libera, luni 2 aprilie 2012 · ·

Senatorul Mircea Geoană a declarat, luni, că nu vrea ca pe votul său din Senat să se bazeze nici opoziţia, nici puterea, arătând că va participa numai la adoptarea acelor proiecte de legi pe care le consideră utile pentru populaţie, potrivit Mediafax.

"Aş dori să îi rog şi pe cei din opoziţie şi pe cei de la putere să înceteze să mă numere ca fiind de o parte sau de alta. Nu mă simt reprezentat nici de putere nici de opoziţie, aşa cum cred că nu se simte reprezentată o parte importantă a populaţiei României. (...) Nu voi răspunde nici acestor bezele de circumstanţă pe care opoziţia mi le transmite după ce ştim ce s-a întâmplat în Senat şi nici acestor cântece de sirenă pe care actuala putere le transmite în diverse moduri", a declarat Geoană, la finalul şedinţei de plen, el arătând că va rămâne "senator independent până la finalul acestui ciclu al Parlamentului".

De asemenea, el a subliniat că nu este interesat să salveze prin votul său "nici reputaţia mai mult decât dogită a actualei puteri şi nici încercarea neconvingătoare, cel puţin astăzi, a opoziţiei de a se prezenta ca o alternativă autentică la actuala putere".

Geoană a criticat USL pentru maniera în care a revendicat majoritatea la Senat, în urma trecerii de la PDL la PNL a senatorului de Caraş-Severin Iosif Secăşan.

"Mi se pare cel puţin ciudată maniera în care actuala opoziţie prezintă o aşa-zisă nouă majoritate în Senat, în condiţiile în care până mai ieri se spunea pe bună dreptate că actuala majoritate este construită de o manieră nelegitimă şi netransparentă prin traseism politic, iar brusc prin acelaşi sistem de traseism politic în sens invers cei care erau ticăloşi şi cinici devin astăzi virtuoşi şi demni de luat în seamă. Cred că acest mod de a face politică nu face cinste opoziţiei, nu poţi să spui că puterea actuală se sprijină pe parlamentari care au schimbat bar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia: Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al lui Recep Tayyip Erdogan, a fost REȚINUT chiar înainte de a fi numit candidat la prezidențiale

Gandul acum 46 minute
Autoritățile din Turcia au ordonat reținerea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, împreună cu alte aproximativ 100 de persoane, au declarat miercuri procurorii, potrivit agenției d

Mercedes-Benz investeşte în producătorul de roboţi Apptronik şi testează roboţi umanoizi în fabrici

News.ro acum o ora
Mercedes-Benz testează utilizarea roboţilor umanoizi fabricaţi de compania americană Apptronik pentru sarcini precum transportul componentelor pe linia de producţie sau efectuarea verificărilor de calitate, devenind cel mai recent producător auto ca

Miting al silvicultorilor, azi, în Capitală: Guvernul a tăiat salarii şi drepturi consfinţite prin legi, reclamă sindicaliștii. Lista de revendicări

HotNews acum 39 minute
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” organizează, miercuri, în intervalul 10.00 – 14.00, un ”mare miting” în Capitală. Sindicaliştii reclamă că Guvernul ”a tăiat veniturile silvicultorilor şi le-a anulat o parte din drepturi”, afectând 25

SUA: Un condamnat la moarte executat prin inhalare de azot, o premieră în statul Louisiana. El ceruse să fie executat de un pluton de execuție

HotNews acum o ora
Un condamnat la pedeapsa capitală din statul american Louisiana a fost executat marți seară prin inhalare de azot, o metodă folosită până atunci doar în statul Alabama și comparată de experți ai ONU cu o formă de ‘tortură’, notează AFP. Execuția lui

Franţa va redeschide a patra bază aeriană nucleară, în timp ce Europa se grăbeşte să se reînarmeze

News.ro acum 3 ore
Franţa va moderniza una dintre principalele baze aeriene ale ţării pentru a putea găzdui arme nucleare, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de POLITICO. „Baza aeriană Luxeuil este pe cale să fie modernizată într-un mod fără p

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 10 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Negocierile pentru încetarea focului în Ucraina ar începe duminică în Arabia Saudită

Adevarul acum 2 ore
Negocierile privind încetarea focului în Ucraina vor începe duminică, 22 martie 2025, la Jeddah, în Arabia Saudită, a anunțat emisarul american Steve Witkoff, citat de AFP. Declarația a fost făcută marți seară, după o discuție telefonică între preșe

Toronto exclude Tesla din programul de stimulente pentru vehicule electrice, din cauza tensiunilor comerciale cu SUA

HotNews acum o ora
Toronto nu mai oferă stimulente financiare pentru achiziţionarea vehiculelor Tesla utilizate ca taxiuri sau în servicii de ride-sharing, din cauza tensiunilor comerciale cu Statele Unite, a anunţat luni primarul oraşului, Olivia Chow, transmite Reut

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 10 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°