Studenţii universităţilor din Banat vor juca fotbal într-un cadru bine organizat, oferit de Campionatul Naţional Universitar de Fotbal, faza zonală Timişoara. Campionatul organizat de Student Sport România se va desfăşura între 2-5 aprilie în Sala Olimpia şi va fi onorat de prezenţa jucătorilor Generaţiei de Aur.
Deschiderea oficială a avut loc astăzi (luni, 2 aprilie), în Aula Magna a Universităţii de Vest, de la ora 14.30. Printre cei invitaţi s-au numărat rectori ai universităţilor din Timişoara, edili şi ambasadori ai sportului.
Tot luni vor sosi cele 16 echipe înscrise în Campionat şi anume echipa Universităţii de Vest Timişoara, Universităţii Politehnice Timişoara, Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Universităţii din Oradea, Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, Universităţii din Petroşani, Universităţii Europene Drăgan din Lugoj.
Din partea Federaţiei Române de Fotbal, Jean Vlădoiu, Miodrag Belodedici, Bogdan Stelea, Florin Tene, Iosif Rotariu, prieteni de bază ai Student Sport, vor juca împotriva Echipei Banatului coordonată de Iosif Rotariu. Într-un interviu acordat pentru Student Sport, Jean Vlădoiu a menţionat: “Am avut o experienţă frumoasă încă de la prima discuţie cu Adrian Socaciu (n.r. fondator Student Sport) şi respect această categorie de oameni pe care mi-aş dori să o am aproape de mine şi de fotbal pentru că fac parte dintr-o categorie importantă. Trebuie să facem ceva pentru tineri, să înteleagă că sportul înseamnă sănătate. Mă aflu aici pentru că am avut şansa să fac sport.” Amintind de prima ediţie a Campionatelor Naţionale Universitare de Fotbal de anul trecut, Miodrag Belodedici a fost sigur că studenţii se v