* zeci de apicultori din toată ţara şi-au promovat mierea şi au aflat informaţii de ultimă oră din domeniul creşterii albinelor, în cadrul primului târg de profil organizat în ultimii ani la Brăila * organizatorii se plâng, însă, că apicultorii brăileni au privit evenimentul cu neîncredere şi nu s-au grăbit să participe
La sfârşitul săptămânii trecute, 36 de apicultori din mai multe judeţe ale ţării au participat la târgul naţional apicol "Bee... smart! Bee... happy!", desfăşurat în holul hotelului "Traian". Au fost prezenţi crescători de albine din Tulcea, Bucureşti, Prahova, Buzău, Arad, Timiş, Bihor, Bistriţa, Cluj şi Vaslui. Apicultorii au venit să-şi promoveze mierea sau uneltele de stupărit pe care le produc. Surprinzător, din Brăila au fost doar doi expozanţi, unul dintre aceştia fiind chiar organizatorul evenimentului, apicultorul Florin Ionaşcu. Acesta ne-a declarat, la finalul evenimentului, că, deşi a fost privit cu circumspecţie de apicultorii brăileni, târgul s-a dovedit foarte util, mai ales datorită unei conferinţe la care s-au discutat probleme specifice dezvoltării apiculturii, cu studii comparative privind importul şi exportul de miere, propolis etc. Apicultorii au primit informaţii de ultimă oră privind modificările programului naţional apicol prin care se decontează o parte din cheltuielile cu stupina, modalităţi de accesare a fondurilor europene, măsuri de sprijin pentru apicultura românească şi boli ale albinelor, cu metode de tratament.
La conferinţă a participat, printre alţii, reprezentantul României la UE pe probleme de apicultură, dar şi specialişti în accesarea fondurilor europene şi consilieri din cadrul APIA sau medici veterinari specialişti în îngrijirea albinelor. Prezent şi el la deschiderea târgului, primarul Aurel Simionescu i-a felicitat pe organizatori pentru iniţiativa de a organiza o astfel de manifestare l