Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii din Limanu spun NU exploatării gazelor de şist

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 aprilie 2012 ·

Reacţiile ferme din ţară împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi efectele negative privind explorarea şi exploatarea gazului de şist din zona Dobrogei şi a Bârladului prezentate în mass-media i-au scos şi pe constănţeni din case.

Aproximativ o sută de membri ai ONG Vama Verde, organizaţie condusă de Paul Iurea, au protestat ieri, de la ora 16.00, în faţa sediului administrativ al Primăriei Limanu, din localitatea 2 Mai. Manifestanţii s-au arătat nemulţumiţi de intenţia Guvernului privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist din zona Dobrogei. Protestatarii au adus cu ei la acţiunea revendicativă un bidon de cinci litri cu apă, declarându-l a fi ultimul bidon cu apă curată. Manifestanţii au precizat că se opun proiectului privind exploatările de gaze de şist, întrucât au aflat că metoda de extragere (fracţionarea hidraulică) se face prin utilizarea unor substanţe periculoase, unele chiar cancerigene, iar forarea la marea adâncime va afecta pânza freatică. Potrivit protestatarilor, exploatarea poate deteriora calitatea apei, pentru că puţurile de extracţie ar urma să fie amplasate la cinci kilometri distanţă faţă de sursa de apă potabilă. De asemenea, vor avea de suferit calitatea aerului - prin vaporii emanaţi, dar şi apa mării - prin deversarea de substanţe chimice. Reacţiile ferme din ţară împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi efectele negative privind explorarea şi exploatarea gazului de şist din zona Dobrogei şi a Bârladului prezentate în mass-media i-au scos şi pe constănţeni din case.

Aproximativ o sută de membri ai ONG Vama Verde, organizaţie condusă de Paul Iurea, au protestat ieri, de la ora 16.00, în faţa sediului administrativ al Primăriei Limanu, din localitatea 2 Mai. Manifestanţii s-au arătat nemulţumiţi de intenţia Guvernului privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist din zona Dobrogei. Protestatarii au adus cu ei l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°