Marile caractere portocalii, de la greii invocaţi de Traian Băsescu prin emisiunile pe care şi le-a aranjat şi până la intelectualii promovaţi (în pofida voinţei partidului său) tot de el, trecând prin editorialiştii de casă sfertodocţi şi finanţaţi din banii noştri, au găsit vinovatul, aproximativ unic, pentru dezastrul PD-L. După ce ani de zile nu i-au respirat în faţă, personificarea eşecului este, mai nou, de când România pare un loc liber la vorbit şi la gândit, Elena Udrea. Ea-i de vină că portocaliii sunt bară la bară cu şleahta de bizari şi de penali a lu' domnu' Dan. Ea-i de vină şi că unicul din PD-L suficient de diliu în stare să-l contracandideze pe Sorin Oprescu fără să se umple de ridicolul marjei de eroare e Silviu Prigoană. Cum tot ea, singură, e vinovată că Sorin Frunzăverde, Darius Vâlcov şi Cristian Popescu Piedone au ales subit nemărginirea uselistă. Ca om cu activitate anti-Udrea mai multă decât toată opoziţia la un loc, îmi permit să spun şi să scriu pe tema asta lucruri care, cu siguranţă, nu vor plăcea.

Fără a exclude din poveste personajul, marile vinovăţii ar trebui căutate, dacă lumea n-ar fi laşă, în cu totul alte părţi. În primul rând, la Cotroceni, pentru că ascensiunea Elenei Udrea şi a generaţiei sale nu ar fi fost posibilă fără ca adevăratul şef al PD-L s-o impună şi să vegheze la împlinirea ei. Chiar dacă, odată ajunsă la vârful grămezii, a găsit repede pârghiile financiare pentru asigurarea nonbeligeranţei în interiorul partidului, realitate e că singură nu se putea cocoţa acolo. În al doilea rând, chiar în curtea greilor cu pricina, care au tolerat-o ca pe un capriciu blond al şefului până şi-au dat seama cât de periculoasă poate deveni şi, când deja era prea târziu, s-au mulţumit s-o lucreze discret prin spate şi s-o bârfească. Dar, în paralel, s-au ploconit, cu umilinţă, în faţa ei şi au tăcut complici în timp ce feme