Preşedintele Organizaţiei de femei a PDL Sulfina Barbu a declarat, luni, că europarlamentarul Cristian Preda este "un coleg la care a ţinut", dar că nu poate fi de acord cu astfel de "gesturi" din partea lui, precum acela de a anunţa că susţine un alt candidat la Primăria Capitalei decât cel al PDL, potrivit Mediafax.
Întrebată în legătură cu decizia BPN al PDL de excludere a lui Cristian Preda din partid, Sulfina Barbu a spus că acesta "s-a poziţionat în afara partidului" prin anunţul de susţinere a unui alt candidat la Primăria Capitalei decât cel al PDL.
"Anunţul pe care l-a făcut că susţine un alt candidat la funcţia de primar general decât candidatul PDL exact asta demonstrează, că dumnealui (Cristian Preda - n.r.) s-a poziţionat în afara partidului şi regret că nu a înţeles ce înseamnă să fii membru de partid. E un coleg la care am ţinut, dar nu pot să fiu de acord cu astfel de gesturi", a afirmat Sulfina Barbu.
Excluderea europarlamentarului Cristian Preda din PDL a fost aprobată, luni, de conducerea partidului. Hotărârea finală urmează să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a anunţat pe blog că la Primaria Capitalei va alege un independent, pe Nicuşor Dan, iar în rest, la locale îi va susţine pe toţi candidaţii PDL, el întrebându-se dacă, în aceste condiţii, se situează în afara organizaţiei de Bucureşti.
Preşedintele Organizaţiei de femei a PDL Sulfina Barbu a declarat, luni, că europarlamentarul Cristian Preda este "un coleg la care a ţinut", dar că nu poate fi de acord cu astfel de "gesturi" din partea lui, precum acela de a anunţa că susţine un alt candidat la Primăria Capitalei decât cel al PDL, potrivit Mediafax.
Întrebată în legătură cu decizia BPN al PDL de excludere a lui Cristian Preda din partid, Sulfina Barbu a spus că acesta "s-a poziţionat în afara partidul