Traim vremuri stranii populate cu oameni stranii. Sunt printre noi si dintre cei carora vremurile li se par ilare. Mie unuia mi se arata a fi penibile si periculoase. Amuzati pot fi doar indiferentii si ineptii.
Oricat ar behai Becali despre "politica lui Hristos" fredonand prochimene, oricat ar incerca Prigoana sa ne demonstreze validitatea sa politica trantind, intru hlizirea publica, invaliditatea sa morala, de "lemn tanase", pe masa, societatea romaneasca e profund malada. Iar tagma politica o trateaza, cu compensate, de ipohondrie.
In primul rand, avem o legislatie inoperanta privind traseismul. Cel mai emblematic este cazul lui Popescu-Piedone, care face huta-huta intre partide. Dar si al primarilor din Caras-Severin, ce-l urmeaza pe Frunzaverde ca oile, precum mai devreme altii, fiecare dupa cum il mana transhumanta austeritatii, resapata in interese sezoniere.
In al doilea rand, indiferent de forma si fondul legilor, avem de-a face cu faptura umana romaneasca, iute schimbatoare si a carei loialitate tine numai pana la poarta interesului personal.
Traseismul nu exista in sine, ci doar prin cei care-l practica. E insa o vreme pentru educatia prin convingere, dar si o vreme pentru Calu' Balan al popii Oslobanu. Altminteri, dupa cum se vede, nu-i chip de tamaduire.
In al treilea rand, avem de-a face cu insasi politica de partid. Cand se incurajeaza traseismul prin momire sau santaj, ceva e putred pana la os. E adevarat ca traseismul dinspre Opozitie spre Putere este mai respingator, deoarece are samburele mercantilismului si oportunismului in el. Asta spre deosebire de sensul celalalt de mers, care macar are, pe undeva, si scuza principialitatii; in unele cazuri, foarte rare si ele.
Cazul Frunzaverde, la limita, ar putea fi considerat astfel, cata vreme el poate castiga presedintia CJ si ca i