Chiar dacă locurile pe care le oferă aşezămintele ortodoxe de la noi s-au ocupat, puteţi înnopta la pensiunile din zonă, la preţuri de la 50 lei/noapte. Sursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Mulţi români preferă să-şi petreacă noaptea de Paşte, cea mai importantă sărbătoare a ortodocşilor, la mănăstiri, unde se pot rupe mai uşor de iureşul cotidian pentru a se cufunda în spiritualitate şi în rugăciune.
Vestea bună este că o mare parte din mănăstirile româneşti nu iau bani pentru cazare.
Însă, vestea proastă este că majoritatea aşezămintelor religioase fie şi-au epuizat deja camerele disponibile pentru vizitatori, fie nu şi-au dezvoltat sistemul de rezervări prin telefon, urmând să vedeţi la faţa locului dacă mai sunt paturi libere.
Alternativa laică la arhondaric
Aşadar, în cazul în care toate locurile pe care le pun mănăstirile la dispoziţia credincioşilor sunt ocupate, mai rămâne opţiunea de a vă caza la pensiunile, cabanele sau motelurile situate în zonă.
De exemplu, toate cele 50 de locuri de la Vila Bârsana, 3 stele, pensiunea în stil arhondaric a Mănăstirii Bârsana din judeţul Maramureş, sunt deja ocupate. Nicio problemă, în apropiere se află pensiuni precum Trandafirul Albastru sau Cabana Iza, unde vă puteţi petrece câteva nopţi.
La Putna, de la 45 lei/noapte
La Mănăstirea Putna, ctitorită de domnitorul Ştefan cel Mare, care îşi are acolo mormântul, toate locurile de cazare s-au ocupat din primele două săptămâni ale Postului Mare, în special de către tineri membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi din România (ASCOR), ne-au spus reprezentanţii mănăstirii.
Aceştia îi sfătuiesc pe credincioşii care doresc să participe la slujba de Înviere la Putna să-şi găsească cazare la pensiunile din sat. Preţurile pleacă de la 45 lei/cameră dublă, la Pensiunea Geta, cu baie pe hol.
La masă cu călugării
Posibilităţi