Nu se mai poartă haine peticite, ca pe vremuri. Poate că ţi s-a întâmplat şi ţie să vezi tineri cu blugi zdrenţuiţi, ori fete cu năframe înfăşurate de brâu. Sigur vei asocia această imagine cu mişcarea hippy a anilor 70 sau cu trupele de folk din campusurile studenţeşti. Iar pe banca ta îţi va cere probabil permisiunea să se aşeze o “batrânică” ce ascultă în căşti Elvis. Amintiri, amintiri…
Ai crede că memoria vizuală îţi joacă feste. Cu privirea în altă parte din curiozitatea de a te încredinţa, că încă te mai ţi bine la acest capitol, ai să-ţi întorci cu detaşare ochii încă o dată, către fiinţa de lângă tine. Dumneaei purta întradevăr o haină ponosită (un SH veritabil), ţinând în căuşul palmelor galenele zornăind de rock & roll. Decenţa îţi va fura aceste clipe încarcate de indiscreţie inocentă, găsind de cuviinţă să contempli spre alte zări. Haina face pe om, sau omul face haina? Aceasta este întrebarea. Omul este precum haina. Petecul este asemeni unei vieţi. Timpul este ca un capăt de aţă. Acul este liberul arbitru şi deprinderea de a înfăptui. Firul de aţă prinde petecul de haină. Puntele de contact descriu priceperea mesteşugului. Cu un ochi pe faţă să te ferească de goliciune, şi alt ochi pe dos ca să poţi uita de remuşcări. Timpul nu aşteaptă…
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Nu se mai poartă haine peticite, ca pe vremuri. Poate că ţi s-a întâmplat şi ţie să vezi tineri cu blugi zdrenţuiţi, ori fete cu năframe înfăşurate de brâu. Sigur vei asocia această imagine cu mişcarea hippy a anilor 70 sau cu trupele de folk din campusurile studenţeşti. Iar pe banca ta îţi va cere probabil permisiunea să se aşeze o “batrânică” ce ascultă în căşti Elvis. Amintiri, amintiri…
Ai crede că memoria vizuală îţi joacă feste. Cu privirea în altă parte din curiozitatea de a te încredinţa, că încă te mai ţi bine la acest capit