Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigătorul la Loto, de două ori mai bogat decât oraşul său

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

Premiul cel mare de la Loto 6/49 a fost dat în Topoloveni, iar norocosul a câştigat aproape trei milioane de euro impozabile, adică de două ori cât bugetul oraşului.

Ziua Păcălelilor a fost cu noroc pentru o persoană care a câştigat marele premiu la Loto 6/49. Agenţia câştigătoare, unde a fost înregistrat biletul norocos, se află în oraşul Topoloveni, din Argeş, o localitate cu circa 10.600 de locuitori şi care se află la 20 de kilometri de Piteşti. Norocosul care va încasa cele 2,7 milioane de euro a jucat, chiar în ziua extragerii, o singură variantă simplă, pentru care a plătit 4,9 lei. După plata impozitului, el va rămâne cu aproximativ 2 milioane euro, bani curaţi.

Vânzătoarea cu noroc

Vestea că marele premiu la Loto s-a dat chiar în micul lor oraş i-a luat prin surprindere pe locuitorii Topoloveniului. Ca să se convingă, mulţi dintre ei au venit personal la singura agenţie loto, situată vizavi de clădirea Primăriei. Aici i-a întâmpinat Ileana Catrina, 43 de ani, agenta de vânzări din mâinile căreia a fost înregistrat biletul norocos.

CITEŞTE ŞI: Ea a vândut biletul norocos de la Loto. "E o şansă unică, atât pentru mine, cât şi pentru câştigător"

Femeia le-a confirmat tuturor, cu zâmbetul pe buze, că agenţia la care lucrează s-a dovedit a fi cea mai norocoasă din ţară. Ileana lucrează de 12 ani în acest domeniu, iar la agenţia din Topoloveni a venit în urmă cu şase luni, după ce înainte a lucrat în comuna Priboieni. Femeia nu ştie dacă „de vină" sunt ochii săi albaştri sau firea optimistă, dar, de-a lungul carierei, a mai fost părtaşă la succese de acest gen. Până duminică, cel mai mare premiu care pornise chiar de la un bilet dat de ea fusese de peste 60.000 de lei, bani pe care i-a primit, la categoria a doua, un locuitor din Priboieni. Cât despre marele câştigător de acum, femeia spune că nu ştie cine este. La fel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 48 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°