Unicitatea alcătuirii şi a destinului său statal, social, istoric este o trăsătură a Rusiei pe care puţini ar fi tentaţi să o conteste. Cu toate acestea, privită din exterior, aproape din oricare punct al Europei, Rusia se vede mai degrabă ca o pluralitate a contrastelor, o colecţie de tablouri, asemănătoare, poate, celor pe care Mussorgsky le-a înfăţişat în suita sa pentru pian şi pe care Ravel le-a transformat, mai tîrziu, în atît de cunoscuta piesă simfonică.

Lucrul acesta este valabil şi pentru noi. Există în mentalul colectiv al românilor o Rusie a marilor creaţii, pe care iubitorii artelor, de la muzică şi pictură, pînă la literatură, teatru, film şi balet, o consideră, pe bună dreptate, un gigant, un atractor universal şi nemuritor. Alături, contrastant, există încă pentru zeci de mii de oameni în viaţă sau pentru urmaşii lor direcţi, Rusia, ca un spaţiu al suferinţei absolute, al mormintelor uitate ori niciodată marcate, al destinelor umane frînte cu violenţă în maşinăria infernală a gulagurilor, a dislocărilor forţate de comunităţi şi a deznaţionalizării, rezultat al aplicării "soluţiei staliniste" la problema diversităţii multiculturale, a contestării politice, ori a integrării "achiziţiilor" teritorial-statale care au făcut din Rusia gigantul geo-politic al secolelor XIX şi XX. Există o Rusie a luminilor aprinse la altarul sacru al Marii Ştiinţe, slujită de iluştri matematicieni şi fizicieni. Inevitabil, însă, coexistă o Rusie crescută sub mantia URSS-ului, care a creat şi impus printr-un uriaş val de violenţă sistemul pseudo-ştiinţific capabil să-l genereze pe Homo Sovieticus, multiplicat în milioane de exemplare în tot spaţiul european stăpînit politic cu o mînă de fier de Rusia, după cel de-al doilea război mondial; o varietate istorică a omului unidimensional mult degradat faţă de tuşele mai degrabă caricaturale în care l-a zugrăvit Zinovyev. @N_