Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine, eliberat din arest la Tribunalul Alba

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine “Arieşul" Cîmpeni, Aurel Stan, şi contabila asociaţiei, Laura Viorica Sicoe, au fost eliberaţi din arest, luni, de Tribunalul Alba. Cei doi sunt cercetaţi penal pentru înşelăciune şi au fost arestaţi preventiv vineri de Judecătoria Cîmpeni.

Aurel Stan este acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri şi uz de fals, iar Laura Viorica Sicoe de complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Cercetările în acest dosar au fost realizate de Poliţiştii de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba. Cei doi vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate.

„Din cercetări a rezultat că în perioada 2008–2011, directorul general al asociaţiei crescătorilor de animale din Cîmpeni şi-a însuşit o parte din banii asociaţiei, prin evidenţierea în contabilitate de facturi şi chitanţe false, completate de către învinuit. În activitatea sa, preşedintele, a fost ajutat de contabila asociaţiei, care a înregistrat cu ştiinţă cheltuielile nereale în contabilitatea asociaţiei, pentru a justifica sumele de bani delapidate. Prejudiciul stabilit până la acest moment este de 72.780 lei”, se afirmă în comunicatul IPJ Alba.

Păşunat concesionat gratuit de la Primăria Câmpeni

Aurel Stan este, din octombrie 2011 şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România. Asociaţia condusă de acesta este cea mai mare din Alba şi una dintre cele mai mari din ţară. Are în prezent aproximativ 500 de membri, respectiv proprietari de animale care plătesc cotizaţie pentru a beneficia de serviciile pe care le prestează. Pe pagina de pe facebook a asociaţiei se precizează că deţine un patrimoniu evaluat la suma de 500.000 de lei. Aurel Stan este preşedinte şi angajat în funcţia de director general. Din banii asociaţiei a cumpărat o maşină de teren evaluată la un pre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 9 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 10 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 12 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

George Simion: Sunt la Bruxelles, facem o ședință înainte de Consiliul European. Am fost în același avion cu Ilie Bolojan, era la clasa business

Gandul acum 3 ore
George Simion, candidatul desemnat al suveraniștilor din România, a dezvăluit că actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a călătorit cu avionul la clasa business. Liderul AUR susține pentru Realitatea Plus că în ciuda desecretizării

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

3°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°