Ceasul electronic din cabină arată 23:04, cu cifre roşii. Mecanicul de locomotivă deschide pe furiş o cutie de lapte praf Nan 2. Laptele praf este pentru bebeluşi. Se combină diferite substanţe și rezultă un substitut chimic pentru laptele matern, deși nu îl poate înlocui. Bebelușii stau nouă luni în burtica mamei lor și acolo nu-i doare nimic.
Locomotiva este un vehicul motor de cale ferată cu sursă de energie proprie sau străină pentru producerea forței de tracțiune necesară la remorcare. Locomotiva în care mă aflu funcționează cu electricitate și face un zgomot asemănător cu cel făcut de o mie de aspiratoare pornite deodată.
Mecanicul ascunde sub scaun cutia de lapte praf și se uită îngrijorat în jur. Niciodată în față, unde fulgi grași de zăpadă apar brusc din întuneric și, în aceeași secundă, dispar lipiți de geamul locomotivei. Inutilă atîta precauție, dacă mă întrebați pe mine. Oricum aproape nimeni nu urcă aici și, chiar dacă mecanicul își face milă și acceptă din cînd în cînd cîte un pasager clandestin, acesta se simte atît de stînjenit și de neliniștit încît ultima lui grijă este să se întrebe de ce trage lapte praf pe nas, cu un pai.
„E cocaină”, zice. „Direct din Columbia”, zice. Cocaina este pentru adulți. Se combină diferite substanțe și rezultă un substitut chimic pentru fericire, deși nu o poate înlocui. Adulții stau în viață cam 70 de ani și mereu îi doare cîte ceva.
„De treizeci și trei de ani fac drumul ăsta și în fiecare a doua noapte parcă e mai lung”, zice. „Semnez o hîrtie cînd ajung la capăt de linie, dorm 12 ore, beau o cafea, fac un duș, fumez o țigară, mai semnez o hîrtie și o iau înapoi. Nici măcar nu știu ce transport: oameni, vite, lemne sau motorină. Rareori schimb o vorbă cu cineva. Cînd eram mai tînăr am construit o marionetă cu șapcă de ceferist și am pus-o la geamul lîngă care stai. Trăgeam de o manetă și îș
