Emil Terebeşiu, tânărul care a rămas pe străzi după ce s-a împrumutat de la cămătari pentru a-şi termina de construit casa, continuă protestele în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Acesta vrea să afle de la procurori care este stadiul anchetei demarate în urma plângerii pe care a formulat-o împotriva cămătarilor, iar luni s-a prezentat din nou în faţa instanţei, pregătit cu pancarte, un lighean şi salteaua pe care susţine că doarme, de când a rămas fără casă.
După ce, în urmă cu două săptămâni, Emil Terebeşiu a ieşit în stradă pentru a încerca să obţină un răspuns din partea oamenilor legii în legătură cu plângerea pe care a făcut-o împotriva unei familii de cămătari din Miceşti de la care s-a împrumutat pentru a-şi finaliza construcţia casei, luni acesta a putut fi văzut din nou în stradă. Deşi reprezentanţii IPJ Alba ne-au declarat în urmă cu două săptămâni că plângerea formulată de bărbat a fost soluţionată şi trimisă la Parchet, Emil susţine că, abia în ziua în care a început protestele, poliţiştii au înaintat dosar procurorilor şi că, de atunci, încercările sale de a afla ceva despre anchetă sunt lovite de uşi închise: “La primul protest, m-a chemat comandantul Poliţiei Alba să îmi spună că în data de 23 martie, în aceeaşi zi în care am protestat, a trimis dosarul meu la Parchet şi de atunci mă plimb în fiecare zi la domnul procuror Dodoacă şi efectiv m-a scos afară cu avocat cu tot şi mi-a spus că o să-mi trimită dânsul o comunicare cu ce s-a întâmplat cu dosarul. Domnul avocat Bandol, pe care îl am, l-a întrebat dacă trebuie să administrăm probe noi la dosar, iar dânsul, cu un aer de superioritate, ne-a spus să părăsim biroul lui. Am făcut sesizări peste sesizări, am vorbit cu doamna prim-procuror adjunct Filip şi, tot la fel, până acum nu s-a rezolvat nimic. Nu ştiu nimic, efectiv cămătarii stau şi îmi râd în faţă, mă sună şi îmi