FirstFarms, companie deţinută de investitori danezi care operează o fermă de 7.600 de hectare în apropierea oraşului Buzău, vizează fuziunea cu alte companii daneze care operează în agricultură în Europa de Est după ce în ultimii doi ani focusul a fost pe stabilizarea operaţiunilor de pe piaţa locală.
"Compania a finalizat o bună parte din restructurarea la care s-a lucrat în ultimii doi ani, iar acum FirstFarms se va concentra pe realizarea principalului obiectiv, acela de a deveni o firmă agricolă mare şi eficientă cu focus iniţial pe România şi Slovacia. În acest sens, noul CEO Anders Norgaard se va concentra, printre alte lucruri, pe creşterea afacerii prin fuziuni cu alte proiecte agricole daneze în Europa de Est", se arată într-un raport al FirstFarms.
În România investitorii danezi deţin împreună aproximativ 32.000 de hectare de teren agricol, adică 4,5% din totalul suprafeţelor controlate de străini, potrivit unor informaţii anterioare ale Ministerului Agriculturii (MADR).
Cele mai mari proiecte în agricultura locală puse pe picioare de danezi sunt cele făcute de familia Raunsing prin intermediul Ingleby, companie care controlează pe plan local 10.400 de hectare în apropierea oraşului Lugoj în judeţul Timiş. Între Ingleby şi FirstFarms există deja relaţii de business în condiţiile în care în urmă cu doi ani Ingleby a plătit 8,2 milioane de euro pentru a achiziţiona 2.000 de hectare de teren, utilaje şi clădiri de la FirstFarms.
Alte companii controlate de investitori din Danemarca ce lucrează terenul agricol din România sunt JD Agro Cocora sau Jantzen Development.
Se uită la extindere după doi ani de linişte
Intenţia FirstFarms de a-şi extinde operaţiunile vine după doi ani în care compania s-a concentrat pe stabilizarea operaţiunilor de pe piaţa locală. Grupul danez, care a intrat în România în 2007, a achiziţi