Avem o ţară cu obiective turistice unicat, de pe urma cărora am putea face bani frumoşi, dacă ar fi reabilitate şi ar oferi condiţii occidentale turiştilor.
Unul din cele mai vizatate monumente de la noi este Castelul Peleş, căruia îi trec pragul anual sute de mii de turişti (300.000), atât de la noi din ţară cât şi de peste hotare. Pentru că este atât de cunoscut, cei care îl administrează au ridicat ştacheta şi în ceea ce priveşte preţurile biletelor, acestea concurând cu cele de la faimoasele muzee din Europa.
Astfel doritorii şi iubitorii de artă şi istorie trebuie să scoată 70 de lei din buzunare, pentru a face un tur complet al muzeului (parter - Etaj I - EtajII), deschis recent. Acest tur cuprinde galerii care nu au mai fost deschise până acum publicului.
Mai mult, cei care vor să se şi fotografieze în interiorul muzeului trebuie să plătească o taxă suplimentară de 32 de lei. Astfel, după un calcul simplu, un adult care doreşte să viziteze tot castelul şi să imortalizeze vizita la Peleş trebuie să dea o sumă de 102 lei, aproximativ 24 de euro (lăsând la o parte taxa de 50 de lei pentru cei care doresc să şi filmeze vizita în interiorul castelului).
Însă pentru turul de bază, care durează 45 de minute, vizitatorii vor plăti 20 de lei.
Pentru a vedea toate tarifele şi promoţiile, accesaţi site-ul peles.ro unde puteţi face şi un tur virtual al celor mai importante încăperi ale muzeului.
Beneficiază de gratuitate la biletele de intrare in muzee, pe baza documentelor justificative:
preşcolari, copii instituţionalizaţi;persoane cu dizabilităti;angajatii Ministerului Culturii si Cultelor;angajatii reţelei de muzee din România;posesorii cardurilor ICOM;angajaţii Institutului National de Cercetare în Domeniul Conservării si Restaurării;reprezentanţi mass-media;în perioada vacanţelor şcolare, copi