* o tânără de 22 de ani, care lucra ca barmaniţă la "Imperial Club" de pe strada Piaţa Poporului, a primit un cuţit în spate de la un consumator nervos * fata a fost preluată de ambulanţă şi dusă la spital, unde a fost Internată la Terapie Intensivă
* atacatorul, care se pare că are în jur de 13 ani, şi-a luat imediat tălpăşiţa, însă poliţiştii sunt pe urmele lui
O seară aparent liniştită s-a transformat într-un coşmar pentru o tânără de 22 de ani, care lucra ca barmaniţă la un cafe-bar de pe strada Piaţa Poporului. Fata a primit un cuţit în spate de la un consumator pus pe scandal şi a ajuns direct la Terapie Intensivă. După ce a dat lovitura, atacatorul şi-a luat imediat tălpăşiţa, însă poliţiştii sunt pe urmele lui. Se pare că el are în jur de 13 ani şi, cu toate acestea, se afla în bar, probabil consuma şi alcool, fiind înarmat şi cu un cuţit.
Atacul sângeros s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, în timp ce tânăra barmaniţă Valentina F. se afla la muncă, în barul "Imperial Club". În bar şi-au făcut apariţia doi tineri, clienţi ai localului, pe care victima nu îi cunoştea, dar care i-ar mai fi provocat neplăceri cu câteva zile în urmă. Cei doi au revenit însă în bar, unul dintre ei, chiar dacă era un minor de numai 13 ani, fiind înarmat şi cu un cuţit. Spiritele s-au încins însă, moment în care cuţitarul a scos arma şi i-a aplicat tinerei o lovitură în spate, după care s-a făcut nevăzut. Imediat, administratorul localului a sunat la 112 şi a sesizat faptul că barmaniţa de serviciu a fost înjunghiată de un tânăr necunoscut. La faţa locului a fost solicitată şi o salvare, care a preluat-o pe tânăra de 22 de ani. "La sosirea ambulanţei, pacienta prezenta plagă înjunghiată în treimea medie posterioară hemitorace stâng, enfizem subcutanat. Ambulanţa a fost de tip C2 cu medic. După acordarea îngrijirilor medicale ce se impuneau la faţa loc