Revenirea lui Cristian Popescu Piedone în USL cu aportul lui Victor Ponta i-a prins liberali în offsaid şi extrem de supăraţi. Sursa: LIBERTATEA
Supărare în rândurile PNL. Conform unor surse liberale, răzgândirea lui Piedone i-a luat total prin suprindere. La fel şi modul unilateral în care a acţionat Ponta. Motiv pentru care conducerea liberală se va întruni, astăzi, în şedinţă, şi pentru a dezbate această temă delicată. "Nu ştiu nimic. Vom discuta în BPC", ne-a declarat liderul PNL Sector 6, Rareş Mănescu.
Neştiutor s-a declarat şi purtătorul de cuvânt Mihai Voicu. Liberalii de la sectorul 4 nu mai aşteaptă însă. Liderul filialei, Geani Dinu, a exclus orice negociere politică cu Piedone, pe care l-a acuzat că "a demonstrat că este un om lipsit de orice fel de credibilitate", aluzie la plecarea acestuia la UNPR.
"Este un candidat impus. Îl vom susţine atât cât se va putea", a făcut liberalul pe evazivul.
Nemulţumit, dar mai pragmatic, Ponta le-a cerut aliaţilor să vină cu un candidat capabil să-l bată pe edilul de la 4. "Noi n-am făcut o comuniune pe bază de iubire, ci am făcut o Uniune pe un obiectiv politic comun. Dacă aveau ei un candidat care îl bătea pe Piedone, era excelent. Cum nu au, vor veni alături de candidatul PC şi îl vor susţine", a estimat liderul PSD.
PRESIUNE PE CRIN
Luptă fratricidă în ACD pe candidaţi la Neamţ
Situaţia de la Bucureşti nu constituie singura bătaie de cap pentru liberalii de le centru. Deşi a fost prezentat, în mod oficial, drept candidatul USL la primăria Piatra-Neamţ, conservatorul Cătălin Mihai Drăguşanu este aprig contestat de “aliaţii" din PNL. Organizaţia a stabilit deja să îşi susţină liderul local, pe Viorel Chirilă, la această funcţie. Chirilă a trimis un ultimatum lui Crin Antonescu, anunţând că este pregătit să meargă şi ca independent.
C