Nu sunt şi n-am de gând să fiu avocatul lui Cristian Preda. Dar asta nu mă împiedică să constat că, în ultima vreme devenise una din puţinele voci din PDL care merita să fie ascultată, iar discursul său politic nu se limita la a repeta papagaliceşte, gen Emil Boc sau Elena Udrea, ce le turnase în urechi stăpânul lor de la Cotroceni. Chiar şi când relua evident ideile lui Traian Băsescu, Cristian Preda o făcea cu ştaif, lăsând impresia că îi aparţin, că e o persoană cu identitate proprie şi nu face parte din turma docilă, autodefinită de Elena Udrea: "Noi suntem urmaşii lui Traian". Mai ales în ultimii doi ani, împreună cu Monica Macovei, n-a ezitat să vitupereze corupţia din partid, abuzurile şi lăcomia multora dintre colegii lui, cei doi cerând instituirea celebrului Cod etic, al cărui proiect le-a fost însă iniţial respins ca o blasfemie.

Treptat, însă tot mai accelerat, electoratul a descoperit adevăratul chip al PDL. A resimţit dur incompetenţa acestuia, concretizată în aruncarea poverilor crizei exclusiv în cârca populaţiei, a categoriilor defavorizate, în timp ce, prăduind resursele bugetarea tot mai restrânse, iar mai nou până şi fondurile europene, precum şi înfigându-şi chelicerele de paraziţi în cele mai bănoase funcţii, gaşca din piramida portocalie şi clientela ei prosperau cu neruşinare. Inevitabilul s-a produs, PDL prăbuşindu-se în sondaje şi aşteptând ca pe o sentinţă irevocabilă, cu inima strânsă, alegerile. Căderii în sondaje i-a urmat, cum era şi firesc ("Scapă cine poate") destrămarea partidului, organizaţii întregi, cu lideri marcanţi, părăsind barcazul cârmuit tembel, sau pregătindu-se să sară din el înainte de a se scufunda cu totul. Ce fac, în acest timp, talibanii şi ceilalţi vinovaţi de agonia acestui partid? După debarcarea lui Boc de la Guvern, spre a câştiga timp, au instalat, la ordinul lui Băsescu, Cabinetul Ungureanu. Alcătuit