Deputatul Sergiu Andon a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, referitor la decizia ICCJ privind incompatibilitatea sa, că scopul lui este de a merge la CEDO pentru a clarifica "de ce există această dispoziţie discriminatorie pentru avocaţi, dispoziţie care le limitează exercitarea profesiei".
"Este vorba despre respingerea unei contestaţii. În data de 24.04.2008, după-amiază, timp de o oră, o oră şi jumătate am asistat juridic o persoană chemată la DNA. Acest lucru s-a întâmplat în mandatul 2004-2008, care a expirat în decembrie 2008. În vara lui 2009, DNA a sesizat ANI. ANI a pierdut din vedere că nu mai aveam calitatea de parlamentar din mandatul precedent", a spus Andon.
Pe de altă parte, el a precizat că interesul său real este de a clarifica, la CEDO, dispoziţia care limitează activitatea avocaţilor. "Pe mine mă interesează să mă duc la CEDO pentru a clarifica de ce există această dispoziţie discriminatorie pentru avocaţi, dispoziţie care le limitează exercitarea profesiei", a menţionat Andon.
El a mai spus despre această decizie că, "în rest, nu are niciun efect", fiind vorba în opinia sa doar despre "disperarea unor cercuri politice care se învârt şi în ANI de a vâna incompatibilităţi cu orice preţ".
"Incompatibilitatea totuşi nu e o boală, ca mătreaţa sau ca râia, ci este menită să evite conflictul de interese. Care poate exista, dar numai în unele cazuri", a adăugat el.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil, marţi, că deputatul Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.
În 14 aprilie 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a câştigat faza de fond a procesului intentat de deputatul conservator Sergiu Andon după ce l-a declarat incompatibil pe acesta