Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare bancă din Canada, acuzată în SUA de o fraudă de proporţii

Publicat in Adevarul, marți 3 aprilie 2012 ·

Autorităţile de reglementare a pieţelor financiare din SUA acuză Royal Bank of Canada (RBC), cea mai mare bancă din Canada, că a derulat o fraudă de proporţii cu tranzacţii financiare pentru se bucura de beneficii fiscale din partea guvernului canadian.

Comisia pentru Tranzacţii cu Contracte Futures (CFTC) a demarat un proces civil şi susţine că un grup restrâns de directori al RBC au creat şi administrat o schemă de tip „wash trading“, prin care s-au coordonat inadecvat astfel încât să permită unei subsidiare a băncii să cumpere şi să vândă contracte futures fără a-şi asuma expunerea pe piaţă prin cumpărarea unei poziţii.

Potrivit Comisiei, schema s-a derulat cel puţin din iunie 2007 şi până în mai 2010 şi a implicat tranzacţii în valoare de mai multe sute de milioane de dolari.

Procesul, intentat luni în Districtul Sudic al statului New York, arată că RBC a ascuns şi a făcut declaraţii false despre operaţiunile sale de „wash trading“către instituţiile de reglementare, inclusiv CME Group, unul dintre cei mai mari operatori de platforme de tranzacţii cu derivate financiare.

Aceste tranzacţii „wash trade“ presupun cumpărarea şi vânzarea simultană de contracte futures (cu livrare la un termen viitor), controlând astfel piaţa, şi sunt interzise de legislaţia americană. CFTC nu a făcut public niciun dintre numele angajaţilor RBC implicaţi în schemă.

„Tranzacţiile RBC erau permise în 2005 şi sunt permise şi astăzi în cadrul regulilor publicate de CFTC“, a declarat Elisa Barsotti, purtător de cuvânt al RBC, într-un comunicat, potrivit Reuters.

„Procesul este fără fond şi ne vom apăra viguros de astfel de afirmaţii fără bază“, a spus Barsotti.

Aceasta a adăugat că banca nu va intenta niciun proces şi nu a luat nicio acţiune împotriva vreunui angajat RBC din cauza tranzacţiilor şi că grupul contestă acuzaţiile care i se aduc. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 5 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°