Toată lumea caută soluţii, toate ţările vor să iasă din criză. Guvernele vorbesc despre investiţii în infrastructură, în cercetare, în învăţământ, despre taxe mărite sau scăzute, despre evaziune fiscală sau stimularea afacerilor de tot felul. Experţii îi numesc conservatori pe cei care se bazează pe austeritate şi progresişti pe cei care pun accentul pe investiţii. Unde e România oficială în acest peisaj?
După evoluţiile ultimelor luni, cred că România este regresistă. Ea pare să îşi bazeze proiectele pe un sistem asemănător celui de la Bretton Woods, pus la cale de Naţiunile Unite în 1944 când a fost stabilit un sistem financiar mondial bazat pe dolar, ca monedă de referinţă, şi pe aur, ca bază a valorii dolarului. Acest sistem a dispărut de facto în 1971, când SUA au renunţat oficial la convertibilitatea dolarului în aur.
România băsesciană a preluat însă modelul de la Bretton Woods şi l-a modernizat. Ea se bazează acum pe dolar şi pe aur, cupru, gaze de şist, orice fel de resurse care pot fi vândute repede, pe ceva bani care să ajungă aici până la alegeri. Iar dolarii despre care vorbesc par să se afle mai ales la DNA. În conturile acestei societăţi judiciar-comerciale se află, pare-se, bancnotele verzi necesare pentru stabilizarea leului. Altfel nu se explică, de pildă, alchimia stranie din chiar dosarul meu, celebrul "Zambaccian".
La data de 01.09.2006, Ioan Păun, pe atunci învinuit în dosar, transmite către DNA, prin intermediul soţiei sale, suma de 118.650 USD. În procesul verbal prin care această pretinsă sumă se înregistrează la DNA, inclusiv cu seria şi numărul fiecărei bancnote, se menţionează, “Suma de 118.650 USD a fost primită de soţul meu Păun Ioan, în perioada august 2002 – februarie 2004, de la Dana şi Adrian Năstase”.
Procurorii DNA au considerat această sumă „corp delict” .
După verificarea bancnotelor depuse la dosar
