O stradă dominată de clădiri reci, instituţii, fabrici. Ajungi la poartă. Vezi scris mare, deasupra intrării, denumirea locului. Şi un semafor care îşi schimbă culoarea, de la verde la roşu, dar nu după regulile circulaţiei, ci ale societăţii actuale. E roşu când societatea nu are bani pentru cultură, şi verde când vin fonduri. E clar, n-ai buzunarele pline, intri pe roşu. Dai într-o curte interioară. Iar în dreapta, cenuşie, clădirea cu patru etaje. Acolo e fabrica propriu-zisă. Un mic ocol şi o uşă, prin spate. Frig, întuneric şi câteva panouri rămase dintr-o altă lume: "pentru prevenirea surdităţii, folosiţi antifoanele" sau "opriţi maşina pentru orice reglare sau remediere". Doar ecouri ale producţiei de pensule de altădată. Trebuie să urci la primul etaj. Te mişti printre betoane. În jur, uşi metalice. La stânga, un birou. Zici că e al maistrului sau al inginerului-şef. Ce-i drept, e un şef aici, dar al fabricii de cultură. Aşa o cunosc pe Rariţa Zbranca, manager cultural.

Cultura în "trei schimburi"

Patru etaje, cum spuneam. La primul - birouri, sala studio, două galerii de artă şi patru ateliere. La etajul doi - sală de teatru, trei ateliere, două galerii, spaţii de rezidenţă. La etajul trei - ateliere şi o galerie. La etajul patru - ateliere şi spaţiu rezidenţial. Fiecare etaj are câte 500 de metri pătraţi. Am făcut turul fabricii, alături de Rariţa. Pe la ora prânzului. Multă linişte. Zidurile prind viaţă abia câteva ore mai târziu. Programul pentru public e între ora patru după-masa şi şapte seara, de marţi până sâmbătă. Dar când sunt expoziţii, spectacole - rămâi aici şi până la două noaptea. Mai ales când cultura se produce în "trei schimburi". Alegi una din sălile de expoziţii - pictură, sculptură, fotografie, atunci când artiştii îşi prezintă creaţiile, te duci la spectacol de dans, de teatru, mergi la cursuri de capoeira, îmbinân