Contractul social existent între guvernaţi şi guvernanţi are în centrul său preocuparea pentru protejarea libertăţilor şi a drepturilor cetăţenilor. Principiile articulate de Magna Carta ar trebui să se aplice și în cazul ACTA. Nicio persoană sau organizaţie nu ar trebui privată de capacitatea de a se conecta cu ceilalţi pe fondul „prezumţiei de vinovăţie”. Articol din ediția nr. 27 a FP România.

Ne îndreptăm spre o lume în care relaţia dintre guverne şi cetăţeni în spaţiul digital este intermediată de corporaţii private preocupate preponderent de maximizarea profitului si mai putin de protejarea drepturilor fundamentale ale utilizatorilor. SOPA, PIPA, ACTA reprezintă un prim pas prin care se încearcă reglementarea unui spaţiu necontrolat de stat. Şi totuşi, întrebarea devine cum îi facem pe suveranii spaţiului virtual (guverne plus corporaţii) responsabili în faţa utilizatorilor cetăţeni? Cine îi controlează pe gardieni? Cine protejează drepturile cetăţenilor online? Pentru că aşa cum a arătat de nenumărate ori cazuistica istorică, puterea necontrolată este în mod natural expusă abuzurilor şi derapajelor de tot felul, ori de câte ori o persoană sau un grup de persoane are oportunitatea sa o facă.

În epoca revoluţiilor Facebook si Twitter, cetăţenii din lumea întreagă utilizează reţelele şi platformele online pentru a-şi apăra drepturile împotriva abuzului oricărei puteri suverane. Însă totul depinde de factori controlaţi discretionar de furnizorii de servicii Internet (aceşti noi suverani ai spaţiului virtual) care devin o interfaţă pivot între utilizatorii online şi guverne. În cele din urmă, ele ajung să controleze nu doar cine ce ştie despre identităţile noastre, ci şi accesul la informaţie sau capacitatea de a o transmite şi distribui. Aşadar cum constrângi puterea corporaţiilor digitale conservând în acelaşi timp libertăţile şi drepturile utiliz