Cei aproape 800 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, începând cu luna iunie, ar putea beneficia, la cerere, de ajutoare financiare în valoare de câte 2.500 de euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) dacă vor să înceapă o afacere.
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat, marţi, că pentru obţinerea sumelor din fondurile europene trebuie întocmit un studiu de impact din care să rezulte că zona municipiului Câmpia Turzii are un caracter monoindustrial şi că disponibilizarea are efecte negative importante.
„Din Fondul European de Ajustare la Globalizare am putea atrage fonduri pentru a-i sprijini şi pe şomerii de la Mechel Câmpia Turzii, nu numai pe cei de la Nokia. Cine doreşte, ar putea să beneficieze de câte 2.500 de euro pentru a-şi deschide o afacere. E vorba fie de PFA, de un IMM, fie să se asocieze într-o firmă. Am mers pe ideea obţinerii de bani pentru o afacere şi nu pe cursuri de calificare, pentru că în zonă nu am avea unde să plasăm forţa de muncă. Spre desosebire de cazul Nokia, unde s-a spus că e relocare de producţie şi că disponibilizările s-au făcut din cauza globalizării, la Mechel este nevoie de un studiu de impact, care să arate că în Câmpia Turzii este o zonă cu caracter monoindustrial, iar efectele negative ale disponibilizării sunt importante. Un astfel de studiu ar putea fi plătit de Consiliul Local Câmpia Turzii, Consiliul Judeţean Cluj sau acţionariatul majoritar rus de la Mechel", a afirmat Don, citat de Mediafax.
În şedinţa Consiliului Local Câmpia Turzii de miercuri consilierii vor fi informaţi în legătură cu posibilitatea întocmirii acestui studiu de impact. Don a adăugat că pentru şomerii şi viitorii disponibilizaţi din zona Turda - Câmpia Turzii, AJOFM Cluj va organiza în 27 aprilie o bursă a lo