Sute de copii de la şcolile din Făgăraş au participat timp de două zile la concursul „Evadare în artă“ care a avut loc la Casa Municipală de Cultură. Ieri a avut loc gala de laureaţilor unde au fost premiaţi cei mai talentaţi elevi la secţiunile muzică, dans, teatru, creaţie literară, creaţie plastică şi Foto-film.
La acest festival au participat peste 200 de elevi de la şcolile din oraş. Timp de două zile copiii şi-au putut arăta talentul în muzică, teatru, dans, Creaţie literară, plastică sau foto-film.
După toată munca depusă în aceste zile, elevii au primit diplome şi premii pentru talentul lor.
Deşi festivalul a luat sfârşit ieri, organizatorii promit că vor mai exista astfel de evenimente şi în următorii ani.
La sfârşitul acestei ediţii toţi participanţii şi nu numai au ţinut să încheie festivalul într-un mod deosebit, printr-un flash mob.
(L.S.)