Pentru Preda. Cheia de bolta a strategiei de campanie a PDL ar fi trebuit sa fie condamnarea (condamnarile) lui Adrian Nastase. Omul din spatele lui Ponta, constiinta manipulatoare a PSD si celalalt ochi stirb al USL, de langa ciclopul turnator Felix Voiculescu, ar fi trebuit sa sparie multimile si sa le impinga, fie si din disperare, in bratele singurilor reformatori adevarati ai neamului – democrat liberalii lui Traian Basescu. (Doar si numai in treacat fie spus: in tara asta se face reforma de la Revolutia din 1821, incontinuu, mereu in sistem de urgenta, dar niciodata nu se reformeaza decat formele. Fondul pare sa fi ramas intepenit undeva in contemporaneitatea lui Maiorescu.)

Revenind la constructia arhitecturala a reformatorilor de dreapta, ceva nu a mers. Fie bolovanii au fost prea grei, fie calculele au fost paralele cu realitatea, cupola s-a prabusit peste constructori. Nu in capul adversarilor. Nu a pulverizat monstruozitatea uselista, ci i-a ingropat chiar pe inginerii care puneau ultima temelie sistemului. Cum a fost posibil, unde au gresit ei? Cum de au scapat printre degete edificiul noului stat roman? Raspunsul e circular, oarecum, dar nu mai putin valid. Au ajuns la performanta de a se face mai urati in ochii multimii decat reusise pe vremuri Nastase.

Poate si pentru ca inca nu l-am vazut cu mainile in catuse, aruncat in fundul unei celule, poate si pentru ca deciziile instantelor inca par mult prea blande (tradand ori incompetenta, ori ticalosie). Cert e ca imaginea de condamnat a lui Adrian Nastase nu enerveaza, nu scandalizeaza si nu isterizeaza, fie si daca e lipita de fruntea USL si bagata in creierul PSD. Pe cine mai intereseaza daca lui Ponta ii dicteaza sau nu Nastase, urgentele sunt altele. Alegerile din 2008 si 2009 au fost castigate de PDL si Traian Basescu exact pe sentimentul, inca mult pera viu atunci, cvasi-general de ura